Gravuri Rembrandt, expuse la cel mai mare festival săsesc din Transilvania

Aproape 60 de gravuri, realizate după matriţele marelui pictor Rembrandt, vor fi expuse în satul Criţ, în cadrul celui mai mare festival al culturii săseşti din Transilvania -„Săptămâna Haferland“, expoziţia urmând să fie deschisă până la sfârşitul lunii august.

Expoziţia “Rembrandt în Haferland”, care cuprinde 57 de gravuri realizate după matriţele lui Rembrandt, va fi inclusă în circuitul festivalului Săptămâna Haferland, cel mai mare eveniment dedicat promovării culturii săseşti din Transilvania, care va avea loc în perioada 10-15 august.

Proprietarul colecţiei de lucrări Rembrandt, Thomas Emmerling, a mai expus lucrările în muzee din IaşI, Cluj, Timişoara, Câmpulung-Muscel sau Braşov (Muzeul Casa Mureşenilor), însă este prima dată când expoziţia ajunge într-o fostă casă parohială, la Casa Kraus.

Parcursul festivalului Săptămâna Haferland şi eforturile fundaţiei Michael Schmidt de a promova cât mai multe sate din zona săsească m-au impresionat, astfel că mi-am dorit să contribui pentru ca lumea să vină în zonă şi să vadă frumuseţea locurilor, dar şi a tradiţiilor. Sunt sigur că cea mai completă expoziţie de gravuri după Rembrandt va atrage vizitatorii în Haferland şi sper să mă întâlnesc cu cât mai mulţi dintre aceştia la festivalul Haferland“, a spus proprietarul colecţiei.

Expoziţia “Rembrandt în Haferland” completează seria activităţilor culturale din perioada festivalului şi va fi disponibilă publicului până la finalul lunii august, în intervalul 09:00- 20:00, la Casa Kraus din Criţ.

Preţul unui bilet de intrare este de 12 lei.