- Vânătorul de minciuni cu Grigore Cartianu - invitat Cristian Ghinea (USR)
- Explozie lângă Isfahan, Iran: zboruri suspendate și apărare anti-aeriană activată
- Curtea de Apel București validează conducerea PMP: Eugen Tomac rămâne președinte
- CSM Corona Braşov a câştigat Campionatul Naţional de hochei
- Răzvan Stoica aduce vioara Stradivarius în colegiile din București
H.R.Giger, creatorul lui „Alien”, omagiat la TIFF 2017
Artistul elveţian H.R. Giger, maestru al realismului fantastic, va fi celebrat în cadrul unei retrospective la cea de-a 16-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, care va avea loc în perioada 2 – 11 iunie 2017, la Cluj-Napoca.
Cunoscut pentru design-ul creaturii extraterestre din filmul SF iconic Alien (1979), care i-a adus un premiu Oscar, Giger a creat, în 45 de ani, o colecţie impresionantă de lucrări unice. Portretul H.R. Giger va cuprinde filme care explorează culisele creaţiei lui, precum şi două titluri din seria Alien, ambele regizate de Ridley Scott: primul, cel din 1979, şi cel mai recent, Alien: Covenant (2017), care se va lansa anul acesta. Invitaţi speciali la TIFF vor fi regizorul Zev Deans, un pasionat al operei lui şi cel care organizează un festival H.R. Giger, şi Leslie Barany, fostul agent şi prieten apropiat al regretatului artist.
„Opera lui H.R. Giger merită descoperită în toată splendoarea ei suprarealistă şi kinky. Acest portret neconvenţional, inspirat de retrospectiva pe care Muzeul de Artă şi Design (MAD) din New York i-a dedicat-o în 2015, recompune personalitatea convolută şi imaginarul întunecat al lui Giger printr-o serie de mediumetraje inedite, la care se adaugă primul şi cel mai nou film din seria Alien, serie care l-a făcut celebru pe artistul elveţian”, spune directorul artistic TIFF, Mihai Chirilov.