Horia Mihail – recital la Sala Radio

La Sala Radio are loc astăzi, 19 aprilie 2017, un nou recital din turneul "Pianul călător" susţinut de Horia Mihail.

Pianistul propune publicului valsuri compuse de Franz Schubert, Johannes Brahms, Antonin Dvořák, Frederic Chopin, Maurice Ravel şi Claude Debussy. Recitalul din seara aceasta va fi transmis în direct, de la ora 19,00

La finalul serii, Horia Mihail îşi va continua întâlnirea cu publicul şi în foaierul central al sălii de concerte, pentru a acorda o sesiune de autografe pe compact-discurile sale editate în ultimii ani la Editura Casa Radio.