Improvizație la Alma, de Eugène Ionesco – premiera la TNB

TNB în parteneriat cu UNATC vă prezintă o serie de spectacole realizate de studenți. Miercuri, 13 iunie, de la ora 19.00, la Sala Mică a Teatrului Național, va avea loc prima reprezentație a spectacolului Improvizație la Alma de Eugène Ionesco, (Premiul pentru cel mai bun spectacol, Gala Absolvenților 2017).

„Improvizatie la Alma este o piesă în care încerc să-l imit pe Molière, fiind, de asemenea, o critică a unor critici. Le reproșez criticilor dogmatismul, neînţelegerea artei, refuzul lor de a întelege teatrul. Criticii pe care-i pun în scenă în această piesă sunt niște critici militanți. Dacă răul pe care oamenii și-l fac unii altora își schimbă aparența, natura lui profundă ramâne aceeași. Am scris ca să mă întreb la rândul meu despre această problemă, despre acest mister”. Eugène Ionesco

Departe de a fi o discuție pretențioasă despre filosofie și teatru, este o parabolă încă actuală despre societatea care nu te vrea altfel, ci te vrea spălat pe creier, te vrea să gândești și să trăiești după cum îți dictează ea. Iar de cele mai multe ori, societatea învinge. Ăsta e coșmarul lumii în care trăim și ăsta a fost și coșmarul lui Eugène Ionesco. Spectacolul vrea să fie un semnal de alarmă, tras pentru noi toți (indiferent că suntem artiști sau corporatiști), care trebuie să ne întrebăm dacă am încetat vreodată să mai spunem adevărul nostru și de ce am început să-l propovăduim pe al altora”. Andreea Ciocîrlan (regizor)

— Unde?
— În camera de lucru a lui Ionesco.
— Când?
— Într-un vis de-al lui Ionesco.
— Cine?
— Trei critici în căutarea unui autor, un autor în căutarea libertății de exprimare și o menajeră în căutarea normalității.
— Ce?
— O discuție despre teatru și filosofie care culminează cu manipularea autorului de către critici.
— De ce?
— Ca să devenim conștienți de ce ne paște când  vrem să fim ca fluturii… liberi.

IMPROVIZAŢIE LA ALMA de  EUGÈNE IONESCO
TRADUCEREA: VLAD ZOGRAFI & VLAD RUSSO

DISTRIBUȚIA
IONESCO – VLAD NICOLICI / EDUARD BURGHELEA
BARTHOLOMEUS I – MIRCEA BĂLUȚĂ
BARTHOLOMEUS II – ADRIAN PICIOREA
BARTHOLOMEUS III – KOSTAS MINCU
MARIE – COSMINA OLARIU

SOUND DESIGN: MIRCEA BĂLUȚĂ, ADRIAN PICIOREA
LIGHT DESIGN: DANIEL BUGLEA
SCENOGRAFIA: FLORENTINA BURCEA
REGIA: ANDREEA CIOCÎRLAN