Institutul Cervantes din București își redeschide porțile pentru public

Institutul Cervantes din Bucureşti îşi va relua activitatea cu prezenţă – atât cea de cursuri, cât şi cea de evenimente culturale – în luna octombrie, după o perioadă în care programul s-a desfăşurat exclusiv online.

Într-un comunicat remis News.ro, Jorge Jiménez-Zumalacárregui, directorul Institutului Cervates din Bucureşti, a transmis: „Am decis să reluăm contacul direct cu publicul şi facem acest lucru respectând cu stricteţe măsurile de siguranţă şi prevenţie stabilite de autorităţi. Am implementat controlul accesului si am creat fluxuri de acces diferite pentru intrarea şi ieşirea din spaţiile noastre, precum şi mijloace de dezinfecţie pentru spaţii şi persoane. Am adaptat numărul de locuri în interiorul sălilor destinate evenimentelor culturale în acord cu prevederile în vigoare, cât şi în interiorul sălilor de curs – numărul de cursanţi va fi între 5 şi 7, în funcţie de dimensiunea sălii de curs. Am depus toate eforturile şi speranţele pentru a pregăti acest nou început de curs academic, dar suntem conştienţi că nu va fi uşor”.

Primul eveniment cu prezenţă, desfăşurat în sala de expoziţii a Institutului Cervantes din Bucureşti, va fi „Transfăgărăşan”, expoziţie de fotografiii realizate de artiştii spanioli Amaia Molinet şi Eriz Moreno. Expoziţia se va deschide pentru vizitare pe 2 octombrie, iar vernisajul, în prezenţa artiştilor, va avea loc pe 6 octombrie. Ea va putea fi vizitată până pe 16 noiembrie.

În paralel cu activitatea desfăşurată la sediul Institutului din Bulevardul Elisabeta nr. 38, vor continua evenimentele online, precum difuzarea mai multor serii de filme (selecţii de la Festivalul de fim de dans FIVER, programul „Nuevas Cinefilias”, o selectie de scurtmetraje LGBTI, o serie de proiecţii de film şi literatură dedicate celebrării centenarului naşterii scriitorului uruguayan Mario Benedetti), un recital de saxofon solo susţinut de tânărul muzician spaniol Borja Sanchez Solis.

În oferta din această toamnă a Institutului există şi formula cursurilor de limbă desfăşurate online, proiectată din dorinţa de a menţine un grad ridicat de difuzare şi de accesibilitate pentru toţi cei interesaţi.

Biblioteca nu va avea activitate cu prezenţă până la finalul acestui an. Toate solicitările legate de bibliotecă se vor face online. Serviciul de relaţii cu publicul al Institutului se desfăşoară online sau cu programare în prealabil.

Institutul Cervantes din Bucuresti, deschis în 1995, este unul dintre cele peste 90 de centre de pe cinci continente ale Institutului Cervantes din Spania, fiind principalul loc de popularizare a culturii spaniole în capitala ţării noastre. Înfiinţat la Madrid în 1991, Institutul Cervantes, ce poartă numele unuia dintre cei mai celebri scriitori iberici, are ca scop declarat promovarea şi predarea limbii spaniole şi a face cunoscută cultura Spaniei şi a ţărilor de limba spaniolă.

În Bucureşti, îşi are sediul pe Bd. Regina Elisabeta, în cladirea Hotelului Cişmigiu şi dispune de săli de curs, bibliotecă, un auditorium şi sală de expoziţii. În prezent, institutul este condus de Jorge Jimenez Zumalacarregui.

Institutul Cervantes din Bucureşti organizează, în colaborare cu diferite instituţii locale şi străine, activităţi culturale diverse şi dispune de o bibliotecă cu peste 25.000 volume.