„Fără să înţelegem cine am fost, nu putem construi o lume mai bună” – Jordi Savall

Într-un interviu acordat în exclusivitate Radio Clasic, muzicianul spaniol, Jordi Savall afirmă: „Cel mai mare defect al fiinţei umane e amnezia. Uităm prea repede. Uităm lucruri care s-au întâmplat nu demult şi care au fost foarte grave. Când uităm, repetăm mereu aceeaşi greşeală.”

Interviul a fost realizat de doamna Irina Hasnaș, cu ocazia Festivalului Internațional „George Enescu”.

 

R: Bun venit domnule Jordi Savall la Radio Clasic, un radio online ce promovează enorm muzica clasică.

Interviul se derulează sub egida casei de discuri E-Media, cea care v-a acordat aseară Discul de Aur.

Sub această „umbrelă” își desfășoară activitatea Radio Clasic.

Cât de importantă e această recunoaştere primită aseară pentru dumneavoastră ?

Personal, sunt foarte impresionat și onorat că acest disc vine din România, deoarece am înţeles că personalitatea lui Dimitrie Cantemir un personaj cu totul special, transcede muzica sa, fiind un adevărat cărturar al epocii sale, a perioadei baroce, în contact permanent cu întreaga Europă.

A fost o punte constantă între orient şi occident, un talent deosebit la scris, recunoscut la nivel internaţional în acea vreme, care a știut să realizeze studii și să scrie istorii interesante ce ar trebui să fie mai bine cunoscute decât sunt astăzi.

R: El a făcut într-adevăr legătura între imperiul otoman de atunci şi Europa.

Cu siguranță.

R: Dar a şi utilizat în descrierile sale esenţa sufletului românesc. Consideraţi că acest lucru este vizibil în creaţiile sale ?

Când l-am descoperit pe Dimitrie Cantemir nu puteam face încă diferenţa între muzica sa și celelalte piese din colecţie. Încetul cu încetul am descoperit că în anumite compoziţii ale sale sunt teme influenţate mai mult de către occident, prin manieră şi ritm dar sunt și piese îndepărtate de occident, diferenţa fiind concepţia, melodicitatea și ritmurile neregulate extrem de greu de interpretat, chiar și pentru noi profesioniștii, având teme şi influențe profund orientale. Dintre cele 400 de piese compuse de Cantemir multe reflectă spiritul oriental, o lume specifică si proprie spaţiului otoman al acelei epoci.

R: De unde v-a venit această idee de a realiza albumul „Istanbul” ?

Am descoperit piesele lui Cantemir la începutul anului 2000 când lucram la un proiect despre Carol Quintul și regii catolici. Era un proiect în cadrul căruia căutam să descopăr influențe ale universului artistic otoman.

Astfel, prin intermediul acestor cercetări, am descoperit și existența “Cărţii ştiinţei muzicii” a lui Cantemir. Atunci am avut ocazia sa studiez compoziţiile incluse în această carte, necunoscute la acest moment, dându-mi seama de importanța lor.

Este ceva de care e greu să-ţi dai seama astăzi deoarece lumea nu cunoaşte tradiţia, oamenii nu cunosc astăzi istoria popoarelor și e greu să faci cunoştinţă cu istoria unor popoare la care majoritatea tradiţiilor se transmiteau pe cale orală.

Dacă nu ar fi existat lucrarea lui Cantemir “Cartea ştiinţei muzicii” am fi ajuns sa ignoram multe fapte extrem de importante, deoarece nu ştiam nimic despre ele. Nu există niciun fel de mărturii din vremea respectivă.

În cazul lui Cantemir, cărţile au o tablatură extrem de exactă, totul este consemnat foarte precis. El a inventat intervalele exacte cu ajutorul “TAMBURULUI “ său. Aşa putem cunoaşte astăzi genul muzical interpretat la sfârşitul secolului 17 în vechiul Constantinopole, gen muzical interpretat în întreg Imperiul Otoman.

Din punct de vedere muzical este o contribuţie extrem de importantă. Am început să studiez această culegere imensă de 400 de piese. La început nu am înţeles nimic pentru că e total diferită de muzica cu care suntem obişnuiţi astăzi. Încetul cu încetul am reuşit să îi pătrund misterul, mai ales interpretând compoziţiile respective. Am început să înţeleg cum poate fi exprimată această muzică. Am invitat în acest proiect muzicieni din România, Bulgaria, Turcia, Grecia şi Armenia și am început să cântam împreună înţelegând frumuseţea acestei muzici și unicitatea ei în perioada respectivă.

R: Este un univers cu totul „exotic” pentru Europa, pentru o anumită parte a Europei 

Da, este exotic pentru anumite persoane, așa cum a fost pentru noi Catedrala Patriarhală pe care am reuşit să o vizităm în această dimineaţă. Pentru noi este extrem de “exotică” o biserică cu atât de multe picturi vitralii, imagini foarte colorate… La fel şi această muzică.

E ca şi cum ai compara bisericile din România cu cele gotice, unde totul este foarte auster, sumbru, pe când aici, în România, e multă lumină, strălucire, caracteristici destul de exotice pentru noi. Ne aflăm într-o lume care corespunde perfect acestor caracteristici.

R: Aţi dat din întâmplare peste lucrările lui Dimitrie Cantemir și aţi continuat acest parcurs muzical?

Da.

R: Ce a urmat apoi?

Pentru mine, Dimitrie Cantemir a reprezentat deschiderea către o modalitate de a face muzica necunoscută mie până la acel moment parte din proiectele mele curente.

Lucrez cu muzica lui Cantemir în fiecare an de cel puţin zece ori. Am şi pentru stagiunea viitoare câteva concerte cu muzica lui Cantemir. E o muzică extrem de îndrăgită de public. Oamenii descoperă o muzică bogată, plină de ritm, de idei minunate.

E important ca publicul să ştie că pe lumea asta nu există numai Monteverdi, Mozart, Bach, ci şi alte muzici care merită să fie ascultate, deoarece ne crează altfel de emoţii, de idei, alte modalităţi de a resimţi expresii, frumuseţe şi emoţie.

R: E interesant să vezi cum un muzician, un compozitor, a reuşit să reunească occidentul cu orientul. Dumneavoastră cum vedeți această conexiune ?

Am şansa să mă trag dintr-o zonă specială a Spaniei, Catalonia . Am avut parte de-a lungul vremii de multe elemente culturale, inclusiv orientale. În cultura noastră, catalanii au trăit lângă arabi și evrei timp de 7 secole. Asta a lăsat urme în limba catalană, în bucătărie, în arhitectură. Când am început să fac muzică, am descoperit că anumite elemente care mă deranjează în istoria scrisă cum ar fi faptul că, în prezent au fost eliminate complet din istoria oficială aceste moșteniri vechi de secole.

Cei răspunzători de istoria Spaniei, regii, cardinalii, vor ca după Reconquista, expulzarea evreilor şi cucerirea finală a Granadei să cureţe istoria. Să ignore total această parte a istoriei ca şi când nu ar fi existat niciodată.

Iar educaţia noastră s-a format pe o versiune a istoriei deformată. Această “purificare” a mers atât de departe, că în Spania nu veţi găsi niciodată lăuta, sau teorba ca instrumente muzicale. Nu există texte care să interzică aceste instrumente, dar ele au fost total eliminate. Veţi găsi piese pentru viola de mano, sau chitară, piese iniţial gândite pentru lăută, dar adaptate pentru chitară.

Asta se explică prin obsesia realizării diferenţierii între lumea musulmană şi cea a evreilor, un fel de inchiziţie în muzică.

Ca descendent al unei asemenea culturi mi-am pus o mulţime de întrebări. De ce nu cunoaştem nici muzica arabă compusă în Spania, nici pe cea evreiască ? Pentru că am încercat să o negăm total, ca şi cum nu ar fi existat.

Încă de la începutul existenţei ansamblului nostru, alături de Montserrat Figueras, prima noastră înregistrare a inclus un disc despre Spania regilor catolici, şi al doilea disc cu muzica evreilor sefarzi.

Muzica clasică a regilor catolici a fost, de fapt, muzica puterii. Muzică bisericească a fost de fapt muzica regilor. Dar muzica poporului includea cântece sefarde, cântecele populare. De aceea, în evoluţia mea muzicală, am dorit să acord un loc binemeritat altor genuri muzicale, nu muzicii puterii.

De aceea am aprofundat muzica lui Cantemir, muzica armeană, cântecele catalane, cântecele populare, muzica celtică şi acum, muzica sclavilor.

Toate aceste genuri muzicale care nu fac parte din „muzica de înaltă clasă”, cum se spune, sunt genuri de care poporul are nevoie. Să le cânte şi să le interpreteze, pentru a continua să trăiască.

Imaginaţi-vă familii întregi de evrei, expulzate din casele lor, în care au trăit timp de secole, nevoiţi să le părăsească de pe o zi pe alta. Ajung la Istanbul, unde se simt efectiv pierduţi, într-o lume străină. Ce să facă, la ce să viseze ? Se întâlnesc toţi şi cântă. Cântă un cântec, sau o rugăciune. Cântând, îşi regăsesc pacea interioară, speranţa. Şi asta în fiecare zi. Iată de ce toţi aceşti oameni au continuat să-şi cânte cântecele timp de 500 de ani.

Din păcate, azi nu mai fac asta pentru că există radioul, discurile, alţi oameni care le cântă cântecele. Dar până la începerea celui de-al doilea război mondial încă existau familii de arabi sau de evrei care îşi cântau cântecele ce astăzi au devenit o chestiune de globalizare. S-a pierdut asta.

Din fericire, există o cultură a interpretării cântecelor populare care constituie sufletul unui popor. După muzica populară putem defini cultura esenţială a unui popor mai mult decât după muzica clasică. Marii compozitori, ca Enescu sau Bartok, au ştiut cum să integreze asta în lucrările lor. Au putut include esenţa cântecelor populare în muzica clasică.

R: În acest moment există o tendinţă clară de globalizare. Credeţi că această globalizare se va realiza şi la nivel spiritual, la nivel de suflet, la nivel identitar, la nivel muzical ? Credeți că e posibil?

Cred că această globalizare a început cu câteva secole în urmă. Ea a început odată cu Drumul Mătăsii, cu descoperirea Lumii Noi. Partea negativă este impunerea aceasta a anumitor lucruri în detrimentul altora. Poziția de monopol.

Globalizarea e negativă când se încearcă impunerea unui monopol ce sufocă diversitatea unei pieţe. Când găsim aceleaşi magazine în toată lumea,

apare latura negativă a globalizării pentru că asta împiedică oamenii să trăiască cu şi din propria lor muncă. Sunt puşi în faţa unei competiţii nefireşti cu marile companii care aduc produse mult mai ieftine pe piaţă, ceea ce face ca munca localnicilor să nu fie corect apreciată şi evaluată. Asta este latura cea mai rea a globalizării. Dominaţia impusă de multinaţionalele care absorb toate pieţele făcând ca, în final, toate oraşele să semene între ele. Te plimbi prin Paris, prin centrul Barcelonei sau New York-ului, şi găsești absolut aceleaşi magazine, cu aceleaşi produse. Chiar şi produsele de lux sunt aceleaşi peste tot. Aceasta e latura negativă a globalizării.

În schimb, latura pozitivă este că putem să ne conectăm mai uşor la alte culturi. Cu ajutorul internetului reuşim să descoperim mult mai uşor alte modalităţi de viaţă, de gândire. Asta ar fi partea pozitivă.

Accesul la întreaga lume, nu e nici bun nici rău ci are valoare absolută, în funcţie de felul în care e utilizat. Marea democratizare şi marea globalizare, s-au răspândit pe scară largă odată cu apariţia radioului şi înregistrărilor. Aceasta duce la o extraordinară accesibilitate a culturii muzicale.

Astăzi, oricine în lume poate asculta simfoniile lui Mozart, sau Beethoven, ceea ce nu era posibil în urmă cu ceva timp. Îmi amintesc că bunicii mei au fost nevoiți să înveţe să cânte la pian la 4 mâini, ca să îşi dea seama cum sunau simfoniile lui Beethoven, pentru că la Barcelona ele nu fuseseră cântate niciodată până la acel moment. Aşa că ei le cântau la pian ca să-şi dea seama despre ce e vorba. Accesul facil la muzică înseamnă şi invazia multor genuri comerciale, ca muzica pop și asta poate distruge foarte uşor tradiţiile milenare, care nu mai sunt trăite. Asta se întâmplă cu muzica sau cu limbajul. În ultimii 20 de ani mii de limbaje au dispărut. Vorbitorii erau prea minoritari. Acum vorbim numai franceza și engleza. Asta e, iarăși, o latura negativă a globalizării.

Trebuie să găsim un echilibru pentru a conserva diversitatea, limbajul, cultura, rămânând în acelaşi timp deschişi spre lume, împărtăşind aceasta bogăţie umană. Aceasta e marea problemă cu care ne confruntăm în ziua de azi.

R: Aţi spus că v-aţi propus să parcurgeţi un drum. Care e drumul acesta ?

Eu consider că drumul cel mai bun pe care îl poate face un om e cel al cunoaşterii. A cunoaşte, a ne cunoaşte istoria, cultura. Este singura modalitate prin care putem construi un viitor. Cred că fără să înţelegem cine am fost în trecut, nu putem construi o lume mai bună.

Cel mai mare defect al fiinţei umane e amnezia. Uităm prea repede. Uităm lucruri care s-au întâmplat nu demult şi care au fost foarte grave. Când uităm, repetăm mereu aceeaşi greşeală.

Cred că toate aceste elemente educaţionale ce permit studiul istoriei, al marilor creatori din literatură, muzică, poezie, filosofie, toate acestea constituie baza construirii unei lumi mai bune.

Vedeţi dumneavoastră, omul diferă de animal printr-un lucru esenţial: Capacitatea de a transmite mai departe. Un câine transmite puiului un bagaj genetic. Dar el nu va putea transmite puiului experienţa sa de viaţă. Asta nu poate.

Noi transmitem copilului caracteristicile genetice dar îi putem transmite şi cunoştinţele noastre, experienţele noastre. Putem transmite tot ceea ce am învăţat. Asta e marea diferenţă dintre animal şi fiinţa umană. Iată de ce educaţia e cel mai important element.

Am spus-o dintotdeauna: cel mai mare duşman al omului e ignoranța. Ignoranţa e sursa tuturor relelor. Cei ignoranţi sunt capabili să devină fanatici la modul cel mai inuman. Dacă nu ar fi atât de ignoranţi, și-ar pune mai multe întrebări. Dar ignoranța pătrunde foarte uşor în mintea omului și îi răpește discernământul.

Consider că educaţia acordată de părinţii noştri încă din fragedă pruncie, cuprinde toate experienţele cotidiene, toată iubirea mamei, încă de când ne cântă un cântec de leagăn….

Un astfel de copil are şansa să fie mai fericit în viaţă şi mult mai echilibrat, decât unul care nu a avut parte de asemenea cântece de leagăn. Toate aceste detalii contribuie la calitatea fiinţei umane. Tot ceea ce primim în primii zece ani ai vieţii noastre.

De aceea e important nu atât ceea ce se întâmplă în şcoală, ci ce se învață acasă. Capacitatea de a asculta copilul, de a-l face să trăiască fericit.

Copilul nou-născut e o fiinţă pură, deschisă către lume. La fiecare presiune pusă asupra lui, el se închide. Rănile pot fi foarte grave, iar un copil rănit nu va fi fericit în viaţă. Iată de ce e importantă educaţia şi dragostea pentru copiii ce vin pe lume. Acesta este fundamentul civilizaţiei noastre.