Interviul săptămânii cu Ana-Maria Onisei

Ana-Maria-Onisei

Ana-Maria Onisei este invitata noastră din această săptămână. O discuție despre jurnalismul cultural, dar și întâmplări dintr-o experiență de peste cinci ani de jurnalism.

Despre ceea ce face, Ana-Maria Onisei mărturisește: "În comunicare: îmi place să privesc o provocare dintr-o dublă perspectivă și să transfer experiența jurnalistică în conectarea celor două lumi, și în media națională și în media internațională, pentru rezultate de o vizibilitate palpabilă. Ca jurnalist: decupez felii de realitate din viețile unor oameni ca noi ajunși mari (personalități publice) sau din cele ale unor oameni simpli cu destine la fel de extraordinare fiindcă cred că poveștile celorlalți au puterea de a ne apropia pe noi de noi și de a ne face să creștem pe dinăuntru. Am lucrat la Adevărul, Suplimentul de cultură și Mediafax și am scris pentru Dilema Veche și Tabu. Colaborez în continuare cu Adevărul și cu revista Esquire. În acest moment fac parte din echipa firmei de comunicare OMA Vision, unde mă ocup de promovarea Festivalului Internațional George Enescu și a Concursului Internațional George Enescu (campanii de comunicare premiate cu Gold la PR Award România, secțiunea Comunicare publică), dar contribui și la alte proiecte culturale și sociale (comunicarea lansării primei serii de concerte susținute de André Rieu la București, “Copiii fără etichete” – o campanie pentru Salvați Copiii România, cel de-al șaptelea Congres de Pace al Mediators Beyond Borders desfășurat în premieră la București, primul recital al pianistei Valentina Lisitsa în România, Festivalul Internațional de Arte Noi InnerSound etc.). Timp de trei luni, în anul 2012, am fost bursier ICR Londra, fiind implicată direct în promovarea evenimentelor românești din cadrul Olimpiadei Culturale de la Londra, care s-a desfășurat în paralel cu Jocurile Olimpice. Ca jurnalist, am transmis pentru ziarul Cotidianul de la Jocurile Olimpice de la Beijing (2008). De curând, am început să particip ca speaker în cadrul unor evenimente de comunicare. În mai 2015 am vorbit la conferința PR BETA, în panelul cultural, chiar despre modalități de creare a conținutului bun. Țin mult la interviurile cu personalități internaționale pe care am avut bucuria să le fac: Amos Oz, Rudy Giuliani, Pascal Bruckner, Helene Grimaud, Irvine Welsh, Johnatan Coe și mulți alții. Și cred tare, tare că societatea poate fi transformată prin accesul la valorile culturale."

De curând, Ana-Maria Onisei și-a deschis și propriul blog www.anamariaonisei.ro

Emisiunea se va transmite vineri, 10 martie, de la ora 12.00 la Radio Clasic, precum și pe canalul nostru de Youtube și pagina de Facebook.

Realizator: Andrei Enescu