Interviul săptămânii – 45 de minute cu mezzosoprana Ruxandra Donose

Luni, 2 septembrie, una dintre cele mai apreciate mezzosoprane ale lumii, Ruxandra Donose, împlineşte 55 de ani.

Radio Clasic vă invită în aceeași zi, de la ora 13:00, să ascultați un interviu cu Ruxandra Donose, despre viața și familia ei, colaborarea cu Sergiu Celibidache și multe amănunte din culisele concursurilor internaţionale la care a participat.

Personalitate artistică de mare complexitate, ea este cunoscută pentru roluri importante precum cel al Charlottei din opera „Werther” de Jules Massenet, sau rolul titular din „Carmen” de Georges Bizet. De asemenea, marile scene ale lumii găzduiesc rolurile sale masculine, în travesti, interpretate magistral, precum Cherubino din „Nunta lui Figaro” de W.A. Mozart, Sesto din „La Clemenza di Tito” și Idamante din „Idomeneo”. Ruxandra Donose este deosebit de apreciată pentru timbrul special al vocii şi inteligenţa fantastică în interpretare, însoţite de o sensibilitate şi forţă de expresie absolut extraordinare.

BIOGRAFIE

Ruxandra Donose s-a născut la 2 septembrie 1964, la Bucureşti, într-o familie de muzicieni, mama sa fiind profesoara de muzică Maria Donose, iar tatăl său, Vasile Donose, fiind un celebru muzicolog şi compozitor, redactor muzical al Radioteleviziunii (1959 – 1964), instituţie pentru care a mai îndeplinit funcţiile de director artistic (1964-1967), prim redactor şef adjunct (1967 – 1969) şi mai apoi director al Departamentului Muzical şi de Varietăţi, în perioada 1969 – 1978.

În anul 1983, Ruxandra Donose a absolvit Liceul de Muzică „George Enescu”, la clasa de pian a Ludmilei Popişteanu. Aici l-a întâlnit şi pe omul care i-a descoperit, în clasa a XI-a, vocea excepţională, anume profesoara Mioara Sârbu Serafimovici.

În acelaşi an este finalistă a concursului internaţional de pian de la Vercelli-Italia şi este admisă, prima, la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, la clasa de canto, pe care l-a absolvit în anul 1989.

Şi tot în acelaşi an primeşte Premiul Colegiului criticilor muzicali din România, pentru activitatea sa muzicală.

A fost solistă la Teatrul Liric din Constanţa, între anii 1989 şi 1991, iar în 1990, obţine premiul al doilea la marele concurs de interpretare de la München, după o altă româncă, Elena Moşuc. Acest premiu avea să-i deschidă foarte multe uşi în străinătate, fiind şi motivul pentru care artista alege să părăsească ţara şi să onoreze unele din contractele care i s-au oferit.

De fapt anul 1990 este unul foarte important pentru cariera sa, însemnând un alt premiu – cel al Operei din Bayreuth pentru cea mai bună confirmare a premiului obţinut în Germania, tot atunci începe o bogată activitate pe plan internaţional, pe marile scene ale lumii (Berlin, Viena, München, Frankfurt, etc) şi participă la o serie de înregistrări la case de discuri importante din Mannheaim, Hamburg şi Frankfurt.

În septembrie 1991 obţine Premiul Charles Dukes al Conservatorului „Marian Andersen” al Universităţii americane din Marylen-Washington.

În stagiunea 1991-1992 semnează un contract cu Opera din Basel, unde a interpretat partituri dificile, cum este rolul Barbarei din opera Katia Kabanova de Janacek, sau cel al lui Romeo din opera Capuletti şi Montecchi, de Bellini.

În februarie 1992, a intrat prin concurs la Opera de stat din Viena, scenă ce a consacrat de-a lungul timpului, nume prestigioase de compozitori, dirijori şi interpreţi. Rolul său de debut aici a fost cel din opera „Katia Kabanova”. Colaborarea cu Opera din Viena avea să se încheie în anul 1998.

În 1996 cântă pentru prima oară în Statele Unite ale Americii, la Opera din San Francisco, în „Povestirile lui Hoffmann”, de Offenbach.

În stagiunea 2001-2002, Ruxandra Donose a avut o apariţie într-un concert vocal-simfonic, la Bucureşti, pe scena Ateneului Român, cu lucrarea „Cântecele copiilor morţi”, de Mahler.

În anul 2002, a fost nominalizată la cea de-a 44-a ediţie a Premiilor Grammy, la categoria cea mai bună interpretare, cu lucrararea compozitorului Antonin Dvorak, „Stabat Mater”.

În anul 2008 a cântat în premiera mondială a operei „The Fly” de Howard Shore, la Theatre du Chatelet din Paris, interpretând rolul feminin principal, Veronica.

Anul 2010 i-a adus Ruxandrei Donose patru debuturi de rol importante în operele: ”Don Giovenni” de Mozart (rolul Dona Elvira), ”Moartea Cleopatrei” de Berlioz, ”Orfeu și Euridice” de Gluck (rolul Orfeu, în travesti) şi ”Il Farnace” de Vivaldi, operă pe care a înregistrat-o pentru compania de discuri EMI Virgin Classics, într-o ambianță specific barocă, alături de un grup de instrumentiști care au cântat pe instrumente istorice.

În anul 2012, Ziua Națională a României a fost sărbătorită la Londra printr-un recital extraordinar al mezzosopranei Ruxandra Donose, unul dintre numele cele mai mari ale cantoului contemporan, protagonista celei mai recente – la acea vreme – puneri în scenă a operei Carmen, la English National Opera. Evenimentul, desfăşurat la 5 decembrie, la sediul Institutului Cultural Român, făcea parte din Seria Concertelor Enescu, program realizat deja de mai bine de cinci ani de Institutul Cultural Român de la Londra în colaborare cu Societatea Enescu din Marea Britanie.

A lucrat cu unii dintre cei mai mari dirijori ai lumii: Claudio Abbado, Pierre Boulez, Sir Colin Davis, Mariss Jansons, Sergiu Celibidache, Donald Runnicles, Vladimir Jurowski şi Zubin Mehta.

A interpretat pe cele mai mari scene ale lumii, cum sunt Royal Opera House Covent Garden, the Metropolitan Opera New York, San Francisco Opera, Opera National de Paris, Vienna State Opera, Berlin Staatsoper, Los Angeles Opera, Deutsche Oper Berlin, Teatro Real, Madrid şi Tokyo.

Cenuşereasa, Carmen, Norma, Werther, Cavalerul rozelor, Idomeneo sunt opere în care Ruxandra Donose a interpretat cu mare succes roluri principale.

În prezent locuieşte la Viena, este căsătorită cu regizorul de operă austriac Peter Pawlic (din anul 1999) şi are doi copii. Cununia civilă a celor doi a avut loc la 15 ianuarie 1999 la Viena, iar ceremonia religioasă, la 22 august, în acelaşi an, la Biserica „Sf. Nicolae Tabacu” de pe Calea Victoriei din Bucureşti.

Ca şi tatăl său, Ruxandra Donose a avut o colaborare strânsă, în mai multe proiecte importante, cu Radiodifuziunea română.

Astfel, la 21 mai 2010, Orchestra Naţională Radio, dirijată de Horia Andreescu, a avut-o ca invitată de onoare pe mezzosoprana Ruxandra Donose, în cadrul unui concert-eveniment, la Sala Radio. Artista venea la Bucureşti, după o serie de concerte şi spectacole ce au purtat-o pe multe scene ale lumii, printre care Covent Garden – Londra, Deutsche Oper – Berlin, cu o lucrare nouă pentru ea şi, în acelaşi timp, pentru public: „Moartea Cleopatrei”, de Berlioz. Artista a mărturisit atunci că aştepta cu emoţie revederea cu publicul bucureştean pe care îl întâlnise ultima dată cu nouă ani în urmă. Programul concertului a mai cuprins „Uvertura Tragică”, de Brahms şi Cvartetul cu pian în sol minor, op.25, de Brahms/Schönberg.

La 21 ianuarie 2011, Ruxandra Donose a concertat la Sala Radio din Bucureşti, alături de o distribuţie de excepţie formată din Orchestra Naţională Radio, aflată sub bagheta dirijorului Julien Salemkour, cele două ansambluri corale ale SRR – Corul Academic Radio pregătit de Dan Mihai Goia şi Corul de Copii Radio pregătit de Voicu Popescu şi solişti de renume precum: Philippe Do, Yuriy Tsiple, Valentin Racoveanu, Petre Burcă, Teodora Gheorghiu, Aura Twarowska, Antoanela Bârnat şi Tina Munteanu. Repertoriul propus a aprţinut lui Maurice Ravel – „Ora spaniolă”, o poveste în care personajele, conturate desăvârşit de compozitor, au reuşit să introducă publicul într-o atmosferă unică şi „Copilul şi vrăjile”, care a încântat publicul cu o mulţime de personaje, muzica atingând cele mai diverse tipuri de sonorităţi, evoluând din zona limbajului academic prin jazz, foxtrot, ragtime, polcă şi chiar vals.

Între 17 şi 23 decembrie 2011, Ruxandra Donose, Leontina Văduva şi Teodora Gheorghiu, au susţinut turneul extraordinar de sărbători „Cele trei dive”, la Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara şi Bucureşti, împreună cu Orchestra Naţională Radio dirijată de Iurie Florea. Repertoriul a fost alcătuit din arii şi duete celebre din opere precum Habanera din „Carmen” de Bizet, Aria Adelei din „Liliacul” de Strauss, Aria Charlottei din „Werther” de Massenet sau duete celebre din „Nunta lui Figaro” de Mozart, „Lakme” de Delibes sau „Povestirile lui Hoffmann” de Offenbach precum şi celebrul Noel, de Adolphe Adam, cântat de cele trei voci de elită.

Pe 20 decembrie 2013, Ruxandra Donose a susţinut, alături de sopranele Laura Tătulescu şi Elena Moşuc, un concert de Crăciun intitulat „Cele trei dive”, la Sala Radio, alături de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului de origine italiană David Crescenzi, prim dirijor invitat la Opera Naţională Română din Timişoara.

Pe 24 ianuarie 2014, la Sala Radio, mezzosoprana Ruxandra Donose alături de actorul Claudiu Bleonţ şi de Orchestra Naţională Radio, dirijată de Tiberiu Soare, au dat viaţă operei „Ariadna din Naxos“, de Richard Strauss.

La 23 septembrie 2014, albumul „Romance”, al mezzosopranei Ruxandra Donose, apărut la Editura Casa Radio, a fost lansat, la librăria Cărtureşti, în prezenţa artistei, a dirijorului Tiberiu Soare şi a muzicologului Grigore Constantinescu. Albumul, a fost realizat în acompaniamentul Orchestrei Naţionale Radio, a dirijorului Tiberiu Soare şi a Corului Academic Radio pregătit de Dan Mihai Goia.

La 22 noiembrie 2015, la standul Radio România de la Târgul de Carte ”Gaudeamus”, a avut loc lansarea volumului „De vorbă cu Ruxandra Donose”, de Oltea Șerban-Pârâu, o carte apărută la editura Operei Naționale București. La eveniment au participat muzicologul Grigore Constantinescu, criticul muzical Costin Popa și autoarea acestei monografii, Oltea Șerban-Pârâu.

La 29 ianuarie 2016, publicului de la Sala Radio i-a fost propus un nou titlu de operă în formulă de concert. Mezzosoprana Ruxandra Donose a interpretat rolul principal al operei „La Favorita”, creaţie a compozitorului italian Gaetano Donizetti, în concertul susţinut de Orchestra Naţională Radio şi Corul Academic Radio, ansambluri conduse de David Crescenzi.

Să mai adăugăm că, în decembrie 2016, mezzosoprana Ruxandra Donose a fost nominalizată la prestigiosul premiu „Masca de aur” pentru rolul Eduige din opera „Rodelinda”, producție a Teatrului Balșoi. De asemenea, la 16 mai 2017, mezzosoprana Ruxandra Donose a fost onorată în cadrul Galei Valori de România 2017, ediţia a II-a. Revista Biz şi partenerii ei au premiat astfel personalităţi marcante, care fac cinste acestei ţări în domeniile lor de activitate. La categoria „Cultură şi Artă” s-a regăsit mezzosoprana Ruxandra Donose, una dintre cele mai cunoscute voci româneşti, foarte activă pe marile scene ale lumii.