La Timișoara, frigul din școli, nu pandemia a trimis elevii în online

Frig este nu doar în locuințele din București, ci și în Timișoara. Din cauza unor lucrări la rețeaua de termoficare, căldura a fost temporar sistată în mare parte din oraș. Și cum în sălile de clasă temperatura nu trece de 15 grade Celsius, elevii au fost trimiși acasă, la ore online. Până acum, patru școli și-au închis porțile din cauza frigului.

Elevii de la Școala Gimnazială nr. 16 din Timișoara se pregătesc de ore. Își trag fermoarele. Nu la penare, ci la geci. Temperatura din clase nu trece de 15 grade Celsius, așa că cei mici sunt nevoiți să stea înfofoliți. 

„Tremurăm. Nu avem căldură în școală din cauza lucrărilor pe care  le efectuează Colterm pe strada București. Am propus să desfășurăm orele în sistem online”, spune Luminița Marinescu, directoarea Școlii Gimnaziale nr. 16 din Timișoara.

Aceeași situație este și la Liceul Teoretic „Grigore Moisil”.

Mihai Vălușescu, jurnalist Digi24: „În această sală de clasă astăzi ar fi trebuit să fie elevi, însă frigul îi ține departe de școli. Haideți să vedem care este temperatura de la nivelul băncii: 15,5 grade. Cea a aerului: 15 grade”.

Singurii prezenți în sălile de clasă sunt profesorii, care predau online. Nu oricum, ci cu fularul la gât.

„Infrastructura și resursele existente nu ne mai permit desfășurarea cursurilor față în față”, spune Cristina Farkaș, director adjunct al Liceului Teoretic „Grigore Moisil” din Timișoara.