Legea Mirosurilor a fost adoptată de Parlament

Legea Mirosurilor, inițiată de USR pentru a combate poluarea olfactivă din orașe, a fost adoptată, miercuri, de Camera Deputaților. Legea, care va ajunge la promulgare la președintele Klaus Iohannis, va obliga operatorii economici care generează mirosuri deranjante să reducă disconfortul olfactiv. În caz contrar, ei pot plăti amenzi de până la 100.000 de lei.

În septembrie 2017, consilierii USR Allen Coliban și Cornel Zainea au organizat o primă dezbatere în Parlament pe subiectul disconfortului olfactiv generat de depozite de deșeuri, activități industriale sau ferme. În iunie 2019, cei doi inițiază o petiție publică de semnături pentru susținerea legii (în acest moment numără 6.003 de semnături).

„De când am început să lucrăm la acest proiect, am stat de vorbă cu numeroși cetățeni afectați de disconfortul olfactiv. Acesta e momentul lor de victorie. Mă gândesc cu optimism, de exemplu, la toți locuitorii comunei Chiajna, care suferă de ani de zile din cauza mirosului provocat de groapa de gunoi. Acum mai au o lege de partea lor. Ne dorim ca legea să fie și respectată”, a declarat deputatul Cornel Zainea.

„Legea Mirosurilor este un instrument important pentru toți românii care se confruntă cu problemele cauzate de poluarea olfactivă. Fie că vorbim de gropile de gunoi, de fermele de porci, de fabricile de cauciuc sau de ale activități cu puternic impact olfactiv, sănătatea și calitatea vieții a sute de mii de români ce locuiesc în proximitatea acestor poluatori are de suferit. Am inițiat această lege alături de colegul deputat Cornel Zainea, pornind de la problemele și sesizările oamenilor din Brașov, din Chiajna, din Timișoara sau din Oradea, pentru a da un instrument atât cetățenilor cât și autorităților de mediu, prin care să avem o dimensiune reală a impactului produs de poluatori, precum și pârghiile de a-i obliga pe aceștia la adoptarea unor planuri de măsuri corective”, a declarat senatorul Allen Coliban.