Lentila de contact cu Stelian Tănase – Paris

Vineri, 16 decembrie, scriitorul Stelian Tănase ne invită la o călătorie în Parisul lui Proust.

„Locuiesc pe insula Saint Louis pentru 2 săptămâni cât durează sejurul. Stau într-un fost „hotel particulier”, unde a locuit o vreme Beaudelaire, invitat de proprietar, un mare admirator al poetului. Acum e un hotel pretențios – eclectic, care amestecă un han de Ev Mediu cu inserturile enervante și urâte de tehonologie la zi. Asta ar fi trendul în arhitectură. E totuși un punct de pornire bun pentru vânătoarea pe care am de gând să o fac. Ma ocup en passant de Parisul din la belle epoque. Cel de după baronul Haussman. În serialul documentar TV „București strict secret” – arhive și tot restul – am povestit din aceeași epocă sinuciderea morfinomanului Odobescu, triunghiul amoros Natalia Negru-St O-Iosif, Dimitri Anghel încheiat cu doi morți. Logodna morganatică dintre Elencuța Văcărescu și printul Ferdinand, cu deznodamântul că ea a fost gonită la Paris, iar regina Elisabeta a fost trimisă în surghiun la Veneția. Apoi amorul dintre Martha Bibescu și britanicul spion, colonelul Thomson, viitor ministru al aerului. Dirijabilul care îl ducea în India s-a prăbușit în 1927 la primul zbor, lânga Paris, în padurea Louvais.”

Întreaga poveste despre Paris, într-o nouă ediție a emisiunii Lentila de contact, produsă la Radio Clasic de Stelian Tănase în parteneriat cu DeskReport.