Lentila de contact cu Stelian Tănase – Povestea revenirii în țară a MS Regele Mihai I

Lentila de contact - Regele

Vineri, 21 decembrie, de la ora 12:00, dl. Stelian Tănase rememorează încercările de readucere în țară a Majestății Sale Regele Mihai I.

După Revoluția Română din decembrie 1989, MS Regele Mihai I a încercat în mai multe rânduri să revină în țara natală, însă regimul condus de Ion Iliescu a interzis Regelui să revină în țară sub diverse pretexte. În 1992, de Paște, Regele a primit acordul regimului de la București pentru a-și vizita țara, iar la București a fost primit de o mulțime impresionantă care scanda: „Majestate nu pleca, asta este țara ta!”

Stelian Tănase s-a aflat în grupul celor care au organizat revenirea Regelui în țară în 1992. El este un reputat scriitor, autorul a 25 de cărți. Dintre romanele sale amintim “Corpuri de iluminat”, “Maestro”, “Moartea unii dansator de tango”, “Dracul și mumia”, “Nocturna cu vampir opus 1”, și cel mai recent – “Partida de vânătoare”. Dintre cărțile sale de non-ficțiune amintim, “Anatomia mistificării”, „Istoria căderii regimurilor comuniste”, “Clienții lu Tanti Varvara” “Cioran în arhivele Securiății”, “Dinastia”și “Conversații cu Regele Mihai.“
Săptămânal vom petrece câteva minute „live” cu Stelian Tănase la “Lentila de contact”.