Magazinul Faptelor Bune, cu produse de la micii întreprinzători

În București există un magazin al economiei sociale, cu produse de la antreprenori locali. Magazinul Faptelor Bune oferă de la dulcețuri, miere de albine, sarea florilor, muștar bio, vin și produse de brutărie, până la fețe de masa, păpuși și sacoșe de pânză din bumbac. De cele mai multe ori, afacerile colaboratorilor sunt unele de familie, iar materia primă este de proveniență locală.

Pe Bulevardul Brătianu din București, la numărul 27, în apropiere de Cocor, s-a deschis un magazin al economiei sociale. Pastele, pâinea, dulcețurile, vinul, muștarul, obiectele de decor pictate manual, păpușile, traistele din pânză, săpunurile – toate produsele care se vând în Magazinul Faptelor Bune au o poveste în spate.

„Ideea a venit din dorința de a aduna într-un singur loc produsele care provin din economie socială și antreprenoriat local, la scară mică, care să respecte valorile umane și să scoată în evidență capacitatea omului de creație, dar și micii întreprinzători”, a explicat pentru Green Report Andreea Cocuț, de la Asociația Caritas Câmpulung.

Asociația desfășoară activități de economie sociala încă din anul 2000, când preotul Petru Pauleț a început să creeze locuri de muncă special pentru tinerele care, la 18 ani, părăseau centrele de plasament. Astfel, acesta a înființat un atelier de croitorie, o pizzerie și o patiserie (astăzi, transformate într-un restaurant tradițional) și o fermă de vaci cu o mică fabrică de brânzeturi. Unele dintre proiecte au fost implementate cu ajutorul fondurilor europene.

Foto: Magazinul Faptelor Bune

În aprilie 2017, Asociația și-a deschis la sediul din Câmpulung, județul Argeș, un magazin al economiei sociale.

„Deși toată lumea îl aprecia, nu a avut efectul scontat ca formator de comportament. Mulți din clienți erau turiști sau trecători prin Câmpulung. Apreciau magazinul, dar spuneau că în București lumea ar fi mai receptivă”, a mai explicat Cocuț.

Astfel, magazinul s-a mutat pe Brătianu 27, unde Arhiepiscopia Bucureștiului le-a oferit un spațiu. În prezent, trimit aici produse colaboratori din județe din mai multe colțuri ale țării: Sibiu, Dâmbovița, Neamț, Argeș, Prahova, Arad, plus București.

Foto: Magazinul Faptelor Bune

Criservo Alt Style, de exemplu, este un producător local din Câmpulung, Argeș. Face paste făinoase din făinuri certificate bio și naturale 100% și ouă crescute la sol, după normele impuse de UE. Garantează că nu folosește aditivi, premix sau alte tipuri de amelioratori.

Tot din Argeș, dar din Berevoiești, este și producătorul local Bio Boutique, care face dulcețuri, gemuri și siropuri din fructe din producție proprie sau achiziționate de la alți producători locali.

Artemisia (Pelin GD) este o băutură alcoolică obținută din vin și aromatizată cu extract de plante medicinale culese din Valea Corbului. Este produsă de Crama Diac din Bucov, județul Prahova care, din plantațiile proprii, produce vinuri de calitate superioară – albe, roșii şi rosé.

O familie din Firiteaz, județul Arad, îngrijește o fermă ecologică de legume – în curs de certificare – unde nu sunt folosite pesticide sau insecticide chimice. De la Biofarmland Manufactura ajung la magazinul din București sare de baie naturală, cereale bio, muștar bio, ceaiuri bio, condimente bio, făinuri și cereale bio.

Foto: Magazinul Faptelor Bune

Magazinul Faptelor Bune oferă și pâine și produse de patiserie cu maia naturală, fără drojdie, coapte pe vatră, produse de MamaPan, din București. ONG-ul a luat naștere din dorința de a susține mame singure sau care au peste doi copii în întreținere, oferindu-le locuri de muncă.

Asociația Phoenix Speranța, din Mediaș, trimite la București cosmetice din ingrediente vegetale obținute din agricultura bio, cu parfumuri fără alergeni și parabeni.

Dintr-o mică fabrică din Costești, județul Argeș, sunt trimise dulcețuri artizanale. Bunicel.ro este o afacere socială ce angajează oameni din mediul social defavorizat și colaborează pentru achiziția fructelor cu micii producători locali.

Foto: Magazinul Faptelor Bune

Atelierul de Pânză oferă, încă din 2009, o alternativă la pungile de plastic: sacoșele de pânză. 30% angajaţi sunt persoane cu dizabilităţi, iar obiectivul business-ului este să genereze 0% deşeuri în urma procesului de producţie.

În lista de colaboratori ai Magazinului Faptelor Bune se regăsesc 16 afaceri din sfera economiei sociale, iar Asociația Caritas Câmpulung anunță că este în permanență în căutare de noi parteneriate.

„Aici e cea mai mare problemă a micilor întreprinzători: pe partea de marketing și promovare. Au talent, imaginație, lucrează foarte bine, de multe ori au elemente bio și respect față de mediu, însă produsele lor sunt prea puțin promovate. Capacitatea persoanei de a se și promova e mică, deoarece ea se ocupa de creație, de producție”, este de părere Andreea Cocuț.

Înscrierile se pot face la adresa mail asociatiacaritascampulung@yahoo.ro.

„Criteriile de selecție nu sunt foarte stufoase. Așteptăm alături de noi ONG-uri, antreprenori locali, antreprenori sociali care pun mai presus valoarea umană a celor care le produc, care vor să facă prin activitatea lor o schimbare în bine în comunitate, în familie și în societate”.

Foto: Magazinul Faptelor Bune

Favorizarea ingredientelor produse cât mai aproape de locul de consum înseamnă să mergem regulat la piețele locale, să intrăm în contact direct cu unii producători locali (de exemplu printr-o asociație de sprijin a agriculturii țărănești sau printr-un food hub) sau, pur și simplu, să ne uităm de fiecare dată la proveniență și să alegem produsul cu originea cea mai apropiată și, ideal, micii producători. Aceste alegeri stimulează o economie cu o față umană, permit trasabilitatea produselor, înlesnesc încrederea cu privire la proveniența acestora și țes legăturile între producător și consumator”, scriu câțiva bucătari români în cartea „Hrană Pozitivă”.

Programul Magazinului Faptelor Bune este luni-marți-miercuri, de la 9 la 20; joi, de la 9 la 15; vineri, de la 14 la 20, iar sâmbătă de la 10 la 17.