- Departamentul de Stat menționează PNL în cazul hărțuirii ziaristei Emilia Șercan
- România, pe ultimul loc în UE privind beneficiarii privați din PNRR
- Expoziția "Jurnal de Viață" Oglindă Artistică a Timpului și a Memoriei
- Drulă: "nu e inevitabil să fim conduși de neterminați și șpăgari"
- Nicolae Ciucă: prima reacție după retragerea lui Cîrstoiu
Mandarina de Răzvan Petrescu – aleasă cea mai bună proză scurtă în cadrul primei ediții a Premiului Iocan
Cartea „Mandarina” de Răzvan Petrescu este câștigătoarea primei ediții a Premiului Iocan pentru proză scurtă
Anunţarea câştigătorului premiului Iocan a avut o mare încărcătură emoţională pentru mine, pentru că proza scurtă e zona-n care m-am stabilit definitiv de peste 30 de ani, „Iocan” este prima distincţie acordată numai pentru o carte de povestiri, pe trei dintre membrii juriului nu doar că îi cunosc, dar sunt şi prieten cu ei de mulţi ani, or, tocmai acesta a fost motivul trepidaţiei: erau în stare să nu mi-l dea. – a declarat Răzvan Petrescu, primul laureat al premiului ce poartă numele singurei reviste de proză scurtă din România.
Pe lângă „Mandarina” au mai fost nominalizate: „Misterul maşinuţelor chinezeşti” de Florin Irimia, „Tot spaţiul dintre gândurile mele” de Bogdan Răileanu, „Copilăria lui Kaspar Hauser” de Bogdan-Alexandru Stănescu, „Pereți subțiri” de Ana Maria Sandu, toate apărute la Editura Polirom.
„Mandarina”, comeback-ul lui Răzvan Petrescu (n. 1956) după exact douăzeci de ani este o lucrare deopotrivă rafinată şi dură, de o inventivitate extremă, cu accente auto-referenţiale, dar şi nenumărate tuşe clinice, în aceeaşi dimensiune plină de excese a tragismului şi a comicului, unde graniţele fine dintre satiră şi parodic, dintre farsă şi absurd, dintre elegie şi parabolă ajung deseori să şocheze., motivează Marius Chivu, alegerea juriului.
Volumul a primit deja Premiul pentru Proză al revistei Observator cultural şi Premiul Național „Ziarul de Iași”, dar Premiul Iocan este pentru autor „cel mai drag”, iar trofeul este „cel mai simpatic”, în opinia scriitorului. Conceput de Daniel Bălănescu și realizat de Cătălin Tzetze Rădulescu, trofeul Iocan are la bază o bucată de travertin din recent dărâmatele fântâni din fața Casei Poporului și reprezintă Alergătorul (Running Man) realizat din metal și nituri. Câștigătorul a primit și un premiu în valoare de 1000 euro de la McCann PR Romania.
Gala Premiul Iocan pentru proză scurtă este organizată de Editura Vellant cu sprijinul media al Radio România Cultural, Scena9 și Ziarul Metropolis.