Maraton de vaccinare în Bucureşti, până luni dimineaţă

Autorităţile din Bucureşti organizează, de vineri până luni, evenimentul intitulat „Maraton al vaccinării pentru viaţă”, în şase centre din Capitală. În total, vor fi deschise 49 de fluxuri, care vor funcţiona non-stop, şi vor fi disponibile toate cele patru tipuri de vaccin. Se pot prezenta pentru vaccinare toate persoanele cu vârsta peste 12 ani, după cum a anunţat Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

Astfel, începând de vineri, ora 8.00, până luni, la aceeaşi oră, toate cele 4 tipuri de vaccin sunt disponibile populaţiei prin intermediul celor 49 fluxuri de vaccinare deschise în aceste centre, astfel:

▪ Sector 1: RomExpo (B-dul Mărăşeşti 65-67) – 8 fluxuri (4 Pfizer, 1 Moderna, 3 Janssen);

▪ Sector 2: Circul Metropolitan (Aleea Circului, nr.15) – 7 fluxuri (3 Pfizer, 3 Janssen, 1 AstraZeneca);

▪ Sector3: Biblioteca Naţională (B-dul Unirii, nr.22) – 10 fluxuri (5 Pfizer, 1 Moderna, 4 Janssen);

▪ Sector4: Palatul Copiilor (B-dul Tineretului, nr.53) – 15 fluxuri (8 Pfizer, 2 Moderna, 5 Janssen);

▪ Sector 5: Liberty Mall/ Centrul Sf. Andrei (Strada Progresului 151-171) – 5 fluxuri (4 Pfizer, 1 Janssen);

▪ Sector 6: Clubul Seniorilor/ „Mihai Eminescu” (Calea Plevnei nr. 234) – 4 fluxuri (2 Pfizer, 1 Janssen).

Pentru desfăşurarea în cele mai bune condiţii a procesului de vaccinare, cu sprijinul UMF „Carol Davila” Bucureşti, necesarul de personal din cele 6 centre de vaccinare va fi suplimentat cu voluntari, inclusiv studenţi la medicina militară.

„Evenimentul este menit să promoveze beneficiile şi importanţa vaccinării împotriva COVID-19, inclusiv pentru femeile însărcinate, într-un moment extrem de dificil din punct de vedere epidemiologic pentru întreaga ţară şi poate constitui un punct de pornire pentru acţiuni similare la nivel naţional”, au explicat reprezentanţii CNCAV.

Lansarea oficială a „Maratonului vaccinării pentru viaţă” va avea loc vineri, la ora 12.00, la centrul de vaccinare de la Palatul Copiilor din Sectorul 4.

Programul centrelor de vaccinare va fi non stop.

La activităţile de vaccinare pot participa toate categoriile eligibile (12+) pentru administrarea dozei 1, dozei 2, dozei 3 (suplimentare) şi a dozei de booster, conform instrucţiunilor CNCAV.

Totodată, procesul de vaccinare pentru persoanele planificate în aceste zile prin intermediul platformei electronice se va desfăşura în regim normal, conform programărilor deja existente.