Marea Britanie a înregistrat cele mai multe decese cauzate de COVID-19 de la începutul lunii martie

Numărul deceselor provocate de COVID-19 în Marea Britanie a crescut la cel mai înalt nivel zilnic de la începutul lunii martie, transmite miercuri dpa.

Biroul pentru statistică naţională din Regatul Unit a raportat marţi un bilanţ de 223 de persoane care au decedat în termen de 28 de zile de la testarea pozitivă pentru COVID-19, ceea ce ridică numărul total al morţilor la 138.852.

Este cel mai mare număr de decese provocate de COVID-19 în Marea Britanie din 9 martie, când s-au înregistrat 231 de morţi.

Luni au fost raportate aproape 50.000 de noi cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus, cu o incidenţă săptămânală de 435 de cazuri la 100.000 de locuitori.

Până în prezent, guvernul britanic nu a luat în mod serios în discuţie reintroducerea de restricţii.

În Anglia, utilizarea obligatorie a măştilor în interior sau cerinţa de a prezenta dovada vaccinării sau un test negativ au fost mai degrabă excepţia decât regula, potrivit Agerpres.

Puţin sub 79% din cetăţenii eligibili pentru a fi vaccinaţi începând cu vârsta de 12 ani sunt vaccinaţi complet.