Margareta Paslaru de vorbă cu Remus Carteleanu

Joi, 13 aprilie, Margareta Paslaru sta de vorba cu Remus Carteleanu, chitarist, unul dintre membrii proiectului Mozart Rocks.

„În anul 2006, imaginația fiindu-mi zgândărită de audiția unei piese clasice interpretate la chitara electrică de un talentat chitarist român, Marius Roșiu, și de o frântură dintr-o adaptare după Simfonia a V-a de Beethoven, "rătăcită" pe internet, mi-a venit ideea unui experiment muzical inedit: acela de a interpreta cu chitara electrică piese celebre ale marilor compozitori clasici, alături de orchestra simfonică. Am reușit să găsesc încă doi chitariști deosebiți, Remus Marius Carteleanu și George Pătrănoiu, dispuși să pășească pe un teren care nu le era familiar. După multe repetiții cu calculatorul și doar una singură cu Orchestra Simfonică a Teatrului "Nae Leonard" din Galați, cei trei au urcat cu emoție (probabil mai mică decât a subsemnatului, care a produs evenimentul) pe scena Casei Tineretului din Brăila, pe 6 decembrie 2006, în ceea ce s-a constituit ca prim act al acestui experiment numit MOZART ROCKS.” – mărturisește Constantin Teodorescu, fondatorul proiectului.