Mari compozitori români: Theodor Grigoriu, Theodor Rogalski, Dan Dediu

Miercuri, 02 august, de la ora 22:00, la Radio Clasic vă invităm să ascultați în reluare pagini din creația compozitorilor români. În această seară, Theodor Grigoriu, Theodor Rogalski și Dan Dediu.

Theodor Grigoriu s-a născut la Galați, ca fiu al lui Vasile și al Rariței. A urmat Conservatorul de Muzică București (1932-1936), cursul de aspirantură la Conservatorul "P.I. Ceaikovski" din Moscova (1955-1956). La șapte ani este admis la Conservatorul Regal de Muzică din București și ia lecții cu George Enacovici și cu Cecilia Nitzulescu-Lupu, care apoi îl predă sub dreapta îndrumare a studentului său, Constantin Botez, pentru a-l forma și îndruma îndeaproape. Cunoscut concertist și excelent pedagog, Botez îi va da lecții particulare gratuite până la vârsta de zece ani. Îi recomandă să se înscrie la Conservatorul "Pro Arte", recent înființat de violoncelistul George Cocea și aflat sub patronajul Reginei Maria. Personalitate artistică formată sub îndrumarea lui Mihail Jora la București, în perioada 1949-1954 și a lui Aram Haciaturian la Conservatorul P.I. Ceaikovscki de la Moscova, în perioada 1954-1955, având și studii de arhitectură, Theodor Grigoriu dovedește prin lucrările sale o mare exigență în desăvârșirea lor. Maestru recunoscut al muzicii românești, cunoscut și în mediile muzicale internaționale: Franța, SUA, Suedia, Germania, China, Rusia, etc, Theodor Grigoriu este un compozitor ce continuă gândirea muzicală a marelui George Enescu.

Theodor Rogalski (n. 11 aprilie 1901 – d. 2 februarie 1954) a fost un compozitor, dirijor, orchestrator și pianist român de origine poloneză care reprezintă un nume de referință pentru evoluția culturii muzicale românești din prima jumătate a secolului al XX-lea. După studii la București cu Alfonso Castaldi și Dimitrie Cuclin, urmează perioada studiilor la Conservatorul din Leipzig (1920 – 1923) și apoi la Schola Cantorum din Paris (1923-1926), unde este discipolul lui Vincent d'Indy (compoziție, dirijat) și al lui Maurice Ravel (orchestrație). Se afirmă în 1926 prin obținerea Premiului I la Concursul național de compoziție "George Enescu" (instituit în 1913) cu lucrarea Cvartet de coarde în fa major și se lansează în programele de concert ale Filarmonicii cu Două dansuri pentru suflători, pian și baterie (1927) și Două schițe simfonice (1930), lucrare a cărei valoare de excepție l-a determinat pe George Enescu să o selecteze pentru concertul susținut la Expoziția Internațională de la New York din 1939. Continuînd să exploreze linia deschisă de dipticul Înmormăntare la Pătrunjel și Paparudele (Două schițe simfonice) prin noua abordare tehnică a valorificării filonului folcloric, cu accent pe diversitatea ritmică, suprapunerile politonale și un colorit armonic inedit, Theodor Rogalski compune, două decenii mai tărziu, în 1950, suita simfonică Trei dansuri romănești, ce constituie un reper al creației școlii românești din epocă. Cele două decenii, 1930-1950, în care compoziția a rămas în plan secundar, au fost dedicate de muzician activității dirijorale și edificării unui ansamblu – de la înființarea sa pănă la nivelul unei orchestre de prestigiu recunoscut unanim – astăzi cu titulatura Orchestra Națională a Radiodifuziunii Române. Bagheta de prim-dirijor i-a fost oferită și la Filarmonica "George Enescu" (1950-1954), în acești ultimi ani ai vieții deținănd și postul de profesor de orchestrație la Conservatorul din București.

Dan Dediu (n. 16 martie 1967, Brăila) este un compozitor român. Profesor universitar doctor, între 2008-2016 a ocupat funcția de Rector al Universității Naționale de Muzică București. Este căsătorit cu muzicologul prof.univ.dr. Valentina Sandu-Dediu. Cadru universitar la Universitatea Națională de Muzică din București, catedra de compoziție – disciplinele compoziție și forme muzicale (asistent din 1991, lector din 1995, apoi conferențiar din 1999, profesor, șeful catedrei de compoziție din 2000 și Rector din 2008).

Emisiunea va fi difuzată miercuri 02 august, la orele 22:00 și duminică 06 august la ora 20:00.