Mari interpreți: Emmanuel Pahud

Emmanuel Pahud

Luni, 11 februarie, de la ora 13:00, invitatul emisiunii „Mari interpreți” este flautistul Emmanuel Pahud.

Călătoria a reprezentat de la naștere o mare parte a vieții lui Emmanuel Pahud. Tatăl său a lucrat pentru o companie americană, iar în copilărie familia s-a mutat de mai multe ori. Aceasta a schimba perspectivele internaționale ale lui Pahud asupra viitorului său. La numai șase săptămâni de la nașterea lui Pahud, părinții lui s-au mutat în Bagdad timp de un an, apoi au plecat la Paris, unde s-a născut fratele mai mic al lui Emmanuel. În 1972, ei s-au mutat la Madrid pentru doi ani, iar în 1974, s-au stabilit definitiv la Roma. În blocul în care locuiau în Roma erau vecini cu  familia elvețiano-franceză Binet, iar copii acestei familii interpretau muzică la diverse instrumente. Tatăl (François) a fost un flautist și a studiat la Zurich și Paris. La vârsta de patru ani, Pahud a auzit primul flaut.

Pahud a studiat la Conservatorul din Paris (Conservatoire National Supérieur de Musique de Paris) din Franța, avându-i ca profesori pe Michel Debost, Alain Marion, Pierre Artaud și Christian Larde. În timpul studiilor, a câștigat două competiții majore, unul la Duino 1988 și celălalt la Kobe în 1989. În 1988, Emmanuel a câștigat și Premiul al II-lea la Concursul Internațional de Muzică Scheveningen din Scheveningen, Olanda. Câștigând aceste competiții, Pahud a obținut postul de flautist principal la Radio Symphony de la Basel, sub conducerea lui Nello Santi. El a demisionat din orchestră în 1992. Pahud deținea, de asemenea, poziția de flautist principal la Filarmonica de la München sub Sergiu Celibidache.