Mari interpreți/Mari Compozitori: Dinu Lipatti

Miercuri, 16 septembrie, de la ora 13:00, în cadrul emisiunii zilnice „Mari interpreți/Mari Compozitori”, vă invităm să ascultați recitalul extraordinat de la Besançon, susținut de Dinu Lipatti.

Astăzi se împlinesc 70 de ani de la cea din urmă apariție pe scenă a marelui pianist român Dinu Lipatti, memorabilul recital de la Palatul Justiției din localitatea franceză Besançon.

Crescut într-o familie cu tradiție muzicală – tatăl său, Theodor, diplomat de carieră, era un talentat violonist amator care studiase cu Pablo de Sarasate, mama, Anna Lipatti, o excelentă pianistă, iar naș la botez i-a fost George Enescu- i s-au recunoscut și cultivat din fragedă copilărie înclinațiile muzicale. A fost acceptat ca elev de exigenta profesoară de pian Florica Musicescu, care l-a ferit de mentalitatea unui „copil minune”, dându-i în schimb o educație artistică serioasă, care să-i permită dezvoltarea talentului său nativ.

Între timp este admis la Conservatorul din București, pentru ca în 1934 să participe la concursul internațional de pian din Viena. Faptul că i s-a decernat doar al doilea premiu l-a determinat pe faimosul pianist francez Alfred Cortot să părăsească juriul în semn de protest. Cortot l-a invitat la Paris să-și continue sub conducerea sa studiile de pian la Ecole Nationale de Musique. Aici ia și lecții de compoziție cu Paul Dukas și Nadia Boulanger și de artă dirijorală cu Charles Munch.

În 1936 își începe cariera de pianist concertist cu o serie de concerte în Germania și Italia, reputația sa continuând să crească cu fiecare apariție în public. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial revine la București, unde dă recitaluri de pian ca solist sau acompaniându-l pe George Enescu.

În 1943 pleacă în Scandinavia împreună cu viitoarea sa soție, pianista Madeleine Cantacuzino, de asemenea o fostă elevă a Floricăi Musicescu și decide să se stabilească în Elveția, unde devine profesor de pian la Conservatorul din Geneva. Își continuă cariera concertistică cu recitaluri de pian sau ca solist împreună cu orchestre dirijate de Herbert von Karajan sau Alceo Galliera, realizează în studio imprimări pe discuri.

Dinu LipattiÎn timp ce se pregătea pentru un turneu de concerte în America se descoperă că suferă de leucemie. Se puneau mari speranțe în efectele curative ale cortizonului, de curând descoperit, și cum preparatul era foarte scump, muzicieni ca Yehudi Menuhin, Igor Strawinski, Charles Munch au contribuit cu mari sume de bani pentru procurarea medicamentului. După o ameliorare aparentă, starea de sănătate a lui Dinu Lipatti continuă să se înrăutățească.

La 16 septembrie 1950 are loc ultimul lui concert public la Besançon (Franța). În partea doua a recitalului intenționa să execute cele 14 Valsuri în Do diez minor de Frédéric Chopin. Puterile însă îl părăsesc, după o lungă pauză în care publicul nu s-a clintit din sală, Dinu Lipatti reapare pe scenă, se așază la pian și interpretează motivul „Jesus bleibt meine Freude” din cantata „Herz und Mund und Tat und Leben” de Johann Sebastian Bach. Cu această rugăciune s-a încheiat una din cele mai bogate și scurte cariere cunoscute în arta interpretativă modernă.
Ultimul lui concert, cu Schumann-ul dirijat de Ansermet, a bulversat o lume întreagă”, îşi aminteşte Gabrielle Dubois Ferriere. „L-am ascultat la Besançon, unde am trăit un miracol. Boala îl făcuse angelic şi îi dădea o dimensiune parcă ireală muzicii pe care o interpreta.

Până la acel moment, avusese parte de recunoaştere şi admiraţie din plin. Se impusese uşor, firesc, prin claritatea sunetelor produse de clape la atingerea sa, fără să facă paradă de o tehnică impecabilă, mizând pe o sensibilitate conducătoare, pe recrearea atmosferei partiturii. Mai târziu, credinţa artistului că respectul pentru partitură nu duce nicăieri, dacă nu e însoţit de dragoste, s-a consolidat. O combinaţie unică de forţă şi sensibilitate, care l-a făcut pe un critic să-l numească „degete de fier în manuşi de catifea”.

Boala de care suferea, limfogranulomatoză malignă (boala lui Hodgkin), l-a măcinat rapid, iar după două luni și jumătate, la 2 decembrie 1950 Dinu Lipatti se stinge din viață în vârstă de numai 33 de ani, cu partitura Quartetului în Fa minor de Ludwig van Beethoven în mână. Ultimele sale cuvinte se pare că au fost: „Nu-i de ajuns să fii mare compozitor ca să scrii muzica asta, trebuie să fi fost ales ca instrument al lui Dumnezeu”.

La vestea morții sale, marele pianist german Wilhelm Backhaus exclamă: „Nouă ne rămâne amintirea frumuseților pe care ni le-a dăruit și o profundă întristare„.

Von Karajan, cu care Dinu Lipatti concertase la Victoria Hall, spunea că, prin arta pianistului român, nu a mai auzit sunetul pianului, ci „muzica în cea mai pură formă a ei”.
Înregistrările pe discuri, cu toate imperfecțiunile tehnice de atunci, au rămas documente vii asupra artei pianistice a lui Dinu Lipatti, interpretări pline de căldură umană și înaltă desăvârșire stilistică, de finețe și noblețe spirituală, de poezie și grație.

Multe din aceste imprimări au fost incluse de casa de discuri EMI în colecția „Unvergänglich – Unvergessen” (Nepieritoare – De neuitat).

Un artist de o spiritualitate divină„, cum l-a numit Francis Poulenc, Dinu Lipatti prefera pentru înregistrări singurătatea studioului în care se putea concentra pentru a duce arta sa la perfecțiune.

În repertoriul său prevalau operele unor compozitori ca Johann Sebastian Bach, Wolfgang Amadeus Mozart, Frédéric Chopin, Béla Bartók, dar și Robert Schumann, Edvard Grieg, Maurice Ravel, Domenico Scarlatti.

Era modest și exigent cu sine însuși – „Dinu Lipatti dă impresia că se jenează cu propriul său geniu” (pianista Clara Haskil).

Compozițiile sale, printre care Fantezie pentru pian, vioară și violoncel Op. 1 (1933), Șătrarii, suită pentru orchestră Op. 2 (1934), Concertino în stil clasic pentru pian și orchestră de cameră Op. 3 (1936), Simfonie concertantă pentru două piane și orchestră de coarde Op. 5 (1938), Sonatină pentru mâna stângă (1941) au rămas în cea mai mare parte inedite.

Emisiunea „Mari interpreți/Mari Compozitori” se difuzează de luni până joi, de la ora 13:00 (în reluare de la ora 22), ascultătorii Radio Clasic având ocazia de a se bucura de cele mai recente și apreciate interpretări din lumea muzicii clasice.