Mesaj nou de vreme severă de la meteorologi

Meterologii avertizează că pe aproape întreg teritoriul țării vor fi, marți, furtuni, însă aproape jumătate de țară se va confrunta cu fenomene severe, ce intră sub incidența unui cod portocaliu.

Meteorologii au actualizat prognoza și au transformat codul galben emis inițal în cod portocaliu de furtuni, valabil pentru o bună parte a teritoriului țării. Codul portocaliu intră în vigoare marți, 25 august, de la ora 13:00 și este valabil până la ora 23:00.

Fenomenele care se vor produce sunt instabilitate atmosferică accentuată, cantități de apă însemnate, intensificări puternice ale vântului. 

În intervalul menționat, în cea mai mare parte a Moldovei și Transilvaniei, local în Oltenia și vestul Munteniei, precum și în zonele de munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, intensificări puternice ale vântului cu viteze la rafală de peste 70-80 km/h, vijelii, grindină și descărcări electrice.

Cantitățile de apă, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depăși 30-40 l/mp și, pe arii restrânse, 50-70 l/mp.

Mai mult de jumătate de țară, mai precis 29 de judeţe, se află sub cod galben de instabilitate atmosferică pe parcursul zilei de marţi, potrivit unei avertizări emise de Adminstraţia Naţională de Meteorologie.

Astfel, în sud-vestul, centrul, nordul şi nord-estul ţării, precum şi în zonele de munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse care vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi pe spaţii mici grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20-25 l/mp şi izolat 40-50 l/mp.

Fenomene asociate instabilităţii atmosferice vor fi pe arii mai restrânse şi în restul teritoriului.