- VIDEO | Explozie puternică într-o clădire din centrul Madridului
- Ministrul Educației: 120.000 de angajați din învățământ vor avea prioritate la vaccinare înainte de 8 februarie
- Schimbare de putere în America: Trump părăsește Casa Albă
- Navalnîi prezintă imagini cu "palatul lui Vladimir Putin": 18.000 de metri pătrați, într-un complex de 7.000 de hectare
- Bucureștiul a revenit în scenariul galben, cu o rată de infectare COVID mai mică de 3 la mie
Mike Pence a refuzat să invoce cel de-al 25-lea amendament al Constituției SUA pentru demiterea lui Trump

Vicepreşedintele Mike Pence a refuzat marţi să invoce cel de-al 25-lea amendament al Constituţiei americane pentru a-l demite pe preşedintele Donald Trump, ceea ce deschide calea pentru lansarea, săptămâna aceasta, a unei proceduri de destituire a liderului de la Casa Albă, a doua din mandatul acestuia, informează AFP.
„Consider că un astfel de act nu este în interesul naţiunii noastre şi nici nu corespunde Constituţiei”, i-a scris Mike Pence preşedintei Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, chiar înainte de un vot în camera inferioară a Congresului asupra unei rezoluţii ce solicită utilizarea acestei pârghii inedite în istoria politică americană.
Răspunsul său negativ face sigură supunerea miercuri spre examinare de către aleşii democraţi din Camera Reprezentanţilor a actului prin care se intenţionează punerea sub acuzare a preşedintelui Donald Trump pentru „incitare la insurgenţă” în timpul asaltului asupra Capitoliului din 6 ianuarie.
Preşedintele Donald Trump, care mai are doar opt zile din mandatul la Casa Albă, a estimat marţi că nu există nicio şansă să fie demis şi a făcut apel la calm în prima sa deplasare în ţară după asaltul asupra Capitoliului.