Ministerul Culturii lansează apelul privind susţinerea expoziţiilor inovative cu bunuri culturale mobile restaurate

Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale lansează apelul privind susţinerea expoziţiilor inovative cu bunuri culturale mobile restaurate.

Potrivit unui comunicat al MCIN, proiectele vor avea o durată cuprinsă între 6 şi 24 de luni. Data limită de depunere a proiectelor este 3 mai, ora 23,59.

Valoarea sprijinului financiar nerambursabil ce poate fi acordat unui proiect este cuprinsă între 50.000 euro şi 130.000 euro, reprezentând 100% din totalul costurilor eligibile.

Conform sursei citate, solicitanţii eligibili sunt instituţiile publice de cultură (muzeu, teatru, operă, operetă, filarmonică, bibliotecă, arhivă, centru cultural etc.) care deţin calitatea de proprietar sau un alt drept real asupra bunurilor culturale ce urmează a fi conservate/restaurate, clasate (dacă este cazul) şi expuse în cadrul proiectului.

Partenerii de proiect eligibili din România sunt ONG-urile, societăţile comerciale/cooperative, instituţiile publice de cultură (muzeu, teatru, operă, operetă, filarmonică, bibliotecă, arhivă, centru cultural etc.), instituţiile de cercetare, instituţiile de învăţământ.

Partenerii de proiect din Statele Donatoare pot fi orice entitate publică sau privată, comercială sau necomercială, inclusiv organizaţii neguvernamentale, înfiinţate în unul dintre Statele Donatoare.

Ghidul solicitantului şi anexele aferente sunt disponibile pe www.ro-cultura.ro.