„Monştri.“, lungmetrajul de debut al regizorului Marius Olteanu, selectat la secţiunea Forum a Berlinalei 2019

„Monştri.”, primul lungmetraj al regizorului Marius Olteanu, va avea premiera mondială în cadrul secţiunii Forum a Festivalului de Film de la Berlin, care are loc în perioada 7-17 februarie 2019.

Filmul, singura producţie românească selectată în secţiunea Forum a Berlinalei 2019, prezintă o zi din viaţa a doi tineri căsătoriţi, pe care familia, societatea, prietenii par că îi iubesc împreună, dar şi că îi judecă şi resping atunci când sunt pe cont propriu. Din cauza nevoilor, convingerilor, opţiunilor lor de viaţă.

Care este cea mai mare dovadă de iubire pe care i-o poţi da celuilalt? Filmul observă şi pune întrebări într-o structură de puzzle, în care spectatorul trebuie să rămână atent şi să decidă până la final cine sunt „monştrii“, potrivit unui comunicat al producătorilor. „Înainte de a începe să scriu scenariul pentru «Monştri.» am înregistrat mai multe interviuri cu oameni căsătoriţi, întrebându-i despre iubire şi despre ce şi cum se schimbă cu timpul, despre ce provoacă dispariţia iubirii, despre nevoia de a nu fi singur şi despre compromisurile pe care le facem pentru asta, despre încercarea noastră, a tuturor, de a ne conforma standardelor care ne sunt impuse la orice nivel, în orice etapă.

Aceste interviuri m-au adus mai aproape de personajele mele. Dana şi Arthur sunt doi nonconformişti care încearcă, în ciuda lor, să fie cum trebuie, pentru celălalt şi pentru ceilalţi,” spune regizorul Marius Olteanu. Din distribuţie fac parte Judith State (Sieranevada), Cristian Popa, Alexandru Potocean şi Şerban Pavlu (Inimi Cicatrizate).

Imaginea filmului este semnată de Luchian Ciobanu, scenografia de Alexandra Alma Ungureanu Stroe, montajul de Ioachim Stroe şi designul de sunet de Ioan Filip şi Dan Ştefan Rucăreanu. Marius Olteanu, regizor, scenarist şi producător, născut în 1979, este absolvent al Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L Caragiale” (2004) şi National Film and Television School, Marea Britanie (2008).

Prin intermediul scurtmetrajelor sale, în calitate de scenarist şi regizor, Marius Olteanu prezintă conflictul dintre viaţa privată şi cea socială şi limitările pe care acesta ni le impune. Cele mai recente filme ale sale: „Scor alb” (2015)- de la care a pornit ideea filmului „Monştri.” şi „No Man’s Land”, au fost selectate la peste 30 de festivaluri, printre care: Busan International Film Festival, Tallinn Black Nights Film Festival, Festival International du Film Francophone de Namur, TIFF.

Marius Olteanu este, de asemenea, şi fotograf. „Monştri.” este o producţie Parada Film şi Wearebasca.

Producători: Claudiu Mitcu, Ioachim Stroe, Robert Fiţa. Coproducător: Marius Olteanu. Filmul „Monştri.“ a fost realizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi în colaborare cu Societatea Română de Televiziune.

Secţiunea Forum a Berlinalei a fost înfiinţată, sub titlul International Forum of New Cinema, la sfârşitul anilor 1960, ca spaţiu de schimburi culturale, de dezbateri constructive. În 1970, Festivalul de la Berlin a suferit modificări şi a inclus în programul permanent şi această secţiune, care contribuie semnificativ la diversificarea profilului evenimentului. Secţiunea include, pe lângă proiecţiile de filme, dezbateri şi ateliere.