Moțiunea împotriva lui Tudorel Toader a fost amânată din nou

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a fost în această dimineață în biroul lui Călin Popescu Tăriceanu, șeful Senatului, împreună cu un grup de studenţi. După întâlnire, ministrul a declarat că nu are nicio emoţie în faţa moţiunii simple care vizează activitatea sa.

Nu mă curpinde (sic!) emoțiile pentru că realmente nu am de ce”, a spus Tudorel Toader.

Întrebat dacă s-a gândit să demisioneze, ministrul a spus: „Orice variantă e posibilă. Voi rămâne în minister până în momentul în care în Monitorul Oficial apare alt ministru”.

Întrebat dacă are semnale privind modul în care va vota PSD la moțiune, Toader a spus că nu a fost preocupat de acest lucru. La întrebarea unui jurnalist, dacă se așteaptă să fie salvat de votul social-democraților, ministrul a răspuns: „De la ce să mă salveze? Sunt într-un pericol, sau în ce?”

Eu nu-mi pun problema: încrezător în ce? Pentru că dânşii au deplina libertate să se exprime prin vot, eu am deplina obligaţie să-mi îndeplinesc misiunea de ministru cât sunt ministru,” a mai spus Tudorel Toader.

Ministrul spune că nu a discutat despre moțiune nici cu preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, nici cu premierul Viorica Dăncilă.

Poate chiar nu-i bine să discut, să nu spuneţi dumneavoastră că am încercat să influenţez o astfel de decizie”, a spus el.

Grupurile parlamentare ale PNL şi USR din Senat au depus la sfârşitul lunii martie moţiunea simplă intitulată „Justiţia – victimă sigură în mâinile lui Toader”.

Semnatarii cereau ministrului Justiţiei să renunţe la „modificările nocive” aduse legislaţiei penale şi la schimbările care contravin statului de drept. În plus, i se cere lui Tudorel Toader să nu mai considere recomandările instituţiilor internaţionale de profil ca fiind documente politice.