Municipiul Constanța intră în carantină din weekend

Municipiul Constanța intră în carantină, cel mai probabil din weekend, a anunțat prefectul județului, Silviu Coșa. Decizia de carantinare urmează să fie adoptată joi, în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și transmisă spre aprobare șefului DSU, Raed Arafat.

„În momentul de față se elaborează hotărârea prin care se impune instituirea carantinei și intenționăm să lăsăm o zi între transmiterea propunerii și instituirea efectivă a carantinei. În principiu, aceasta va fi instituită de sâmbătă sau de vineri seară. Va fi limitată doar libertatea de circulație a persoanelor. Nu intenționăm să afectăm activitățile economice, nu vor fi restricții suplimentare pentru acestea.“, a declarat prefectul, la Antena 3.

Silviu Coșa a precizat că locuitorii din municipiu vor putea circula doar în baza unei declarații.

„În primul rând, e vorba de restricțiile care vizează limitarea libertății de mișcare a persoanelor. Circulația se va realiza fie pe baza unei declarații pe proprie răspundere, al cărei model îl avem, fie pe baza de adeverință de la angajator sau pe bază de legitimație, atunci când e vorba de deplasările la locul de muncă. O persoană care a fost plecată din județ, poate intra înapoi pe baza cărții de identitate care dovedește că are domiciliul în Constanța și pe baza unei legitimații sau adeverințe, care să ateste că are locul de muncă în alt județ”, a spus prefectul.