Muzeul Naţional de Artă al României lansează o nouă provocare: de la “Şcoala altfel” la “Vacanţa (ART)fel”!

În perioada 6-9 februarie 2019 oferta educativă clasică, adresată profesorilor şi elevilor din toate ciclurile, este completată de Vacanţa (ART)fel, un nou program pentru familii ai căror copii au vârste între 7 şi 12 ani.

Plecând de la trei expoziţii temporare inedite deschise pe perioada vacanţei inter-semestriale, Vacanţa (ART)fel se adresează copiilor jucăuşi, inteligenţi, sensibili, dornici să îşi exerseze imaginaţia prin jocuri inspirate de artă pe parcursul a patru programe interactive cu durata de circa 3 ore.

– Miercuri 6 februarie, orele 10-13: Oameni, roluri, personaje

– Joi 7 februarie, orele 10-13: Poveşti din Ţara Soarelui Răsare

– Vineri 8 februarie, orele 10-13: O regină, câţiva artişti, multe forme şi culori

– Sâmbătă 9 februarie, orele 10-13: De la pasărea pictată la mişcarea ascunsă în piatră

Pe parcursul atelierelor copii, părinţi, bunici învăţă dintr-o privire, îşi antrenează imaginaţia şi deprind noi tehnici de creaţie împreună cu educatori muzeali şi artişti jucăuşi. Inspiraţi de gravuri japoneze, picturi de Corneliu Baba sau ceramică românească interbelică apreciată de Regina Maria, desenează, modelează, povestesc şi cutreieră astfel lumea din România până în Japonia cea îndepărtată trecând prin Parisul lui Brâncuşi.

Participarea se face pe bază de înscriere la adresa familii@art.museum.ro

Toate materialele sunt asigurate de organizator.

Mai multe informaţii găsiţi pe pagina http://www.mnar.arts.ro/invata/familii

Atenţie! Locurile sunt limitate! Confirmarea rezervării se face după achitarea taxei de participare prin transfer bancar.

Cele patru ateliere pentru copii (însoţiţi de părinţi, bunici, etc.) explorează expoziţiile temporare prin desen, cuvânt, modelaj. Activităţile ludice şi interactive propuse stimulează creativitatea, dezvoltă sensibilitatea artistică şi antrenează simţul observaţiei şi se vor desfăşura astfel:

Miercuri 6 februarie, orele 10 – 13: Oameni, roluri, personaje.

Expoziţia Corneliu Baba. Confesiuni, Galeria Naţională, parter

Intrăm în atelierul unui maestru îndrăgostit de expresie: desenăm şi observăm, începem să privim oamenii şi lucrurile din jur altfel. Sau poate chiar ARTfel!?

Program susţinut de educatorii muzeali ai MNAR.

Preţ: 50 lei/zi

Joi 7 februarie, orele 10 – 13: Poveşti din Ţara Soarelui Răsare.

Expoziţia Imagini ale lumii trecătoare – Hashira-e, Sălile Kretzulescu

Privind gravurile maeştrilor japonezi aflăm cum se distrau şi ce le plăcea japonezilor, care erau vieţuitoarele lor favorite. Şi apoi împletim din cuvinte şi imagini o nouă poveste din care nu lipsesc norii, cocorii şi un iepure iute de picior!

Program susţinut de educatorii muzeali ai MNAR.

Preţ: 50 lei/zi

Vineri 8 februarie, orele 10 – 13: O regină, câţiva artişti, multe forme şi culori.

Expoziţia Regina Maria şi creaţia ceramică modernă în România, Sala Rotondă, str. Ştirbei Vodă nr. 1 -3

Spune-ţi drept: aveţi o farfurie sau o cană favorită? V-a părut rău că aţi spart-o? De câte ori aţi privit farfuria şi nu mâncarea din ea? De data asta vă propunem să facem o farfurie de poveste: aşa de frumoasă încât nici o regină să nu-şi poată lua ochii de la ea sau să o poată refuza!

Program susţinut de educatorii muzeali ai MNAR şi Irina Silivestru (ceramist).

Preţ: 50 lei/zi

Sâmbătă 9 februarie, orele 10 – 13: De la pasărea pictată la mişcarea ascunsă în piatră.

Galeria de Artă Românească Modernă şi atelierul Pasărea ascunsă în piatră, Galeria Naţională, parter

Oare cum descoperă un sculptor forme misterioase ascunse în piatră? Căutăm răspunsul la această întrebare privind, mişcându-ne, modelând şi desenând. Oare ce surprize ne aşteaptă?

Program susţinut de educatorii muzeali ai MNAR.

Preţ: 50 lei/zi

Locuri limitate!!!