Noi recitaluri la Ateneul Român

Două recitaluri sunt programate mâine, 30 mai 2017, la Ateneul Român. Primul este inclus în cadrul "Stagiunii de marţi seara" şi va fi susţinut de violonistul Aron Cavassi și pianista Daria Tudor.

Cei doi au pregătit un program alcătuit din opusuri de Eugène Ysaÿe, Ludwig van Beethoven, George Enescu şi Camille Saint-Saëns. Îi puteţi audia începând cu ora 19:00, la Sala Mică.

De la ora 20:00, de această dată în Sala Mare, are loc un recital din cadrul turneului pe care Volkhard Steude, concert-maestru al Filarmonicii din Viena şi pianista Cătălina Butcaru îl derulează în ţara noastră. Ne este propusă o seară cu muzică semnată de Ludwig van Beethoven, Johannes Brahms şi Richard Strauss.

În cadrul acestei serii vor avea loc alte două recitaluri: Sala Thalia din Sibiu, miercuri, 31 mai și la Filarmonica Banatul, Sala Capitol din Timișoara, pe 3 iunie. În acest an, turneul susţinut de Volkhard Steude va cuprinde și un concert simfonic, programat pentru 2 iunie, cu orchestra Filarmonicii Banatul din localitate.