Noua sală de spectacole în aer liber de la Teatrul Naţional Bucureşti a fost inaugurată

Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” (TNB) din Bucureşti a inaugurat noua sală în aer liber joi seară, cu secvenţe din spectacolul „Magic Naţional”.

Cele aproape 300 de locuri ale spaţiului de pe acoperişul Teatrului Naţional au fost ocupate pentru prima dată, la show-ul care a inaugurat noua sală de spectacole a instituţiei bucureştene. Numele noului spaţiu păstrează denumirea vechii săli dezafectate în urma reconstrucţiei TNB din perioada 2011-2015, Amfiteatru.

Noul spaţiu îl punem la dispoziţia tuturor celor care vor să se exprime artistic în perioada caldă, care poate fi mai lungă sau mai scurtă. De altfel, iniţiativa Teatrului Naţional de a deschide spaţiile lui pentru spectatorii şi artiştii tineri s-a materializat deja în programul 9G, dar şi aici va fi un spaţiu, cred, cu mult mai ofertant pentru această lume. A durat destul de mult până am deschis acest spaţiu. Aşa a fost să fie. Sunt în sală, şi le mulţumesc pentru efortul lor de creaţie şi construcţie, domnul Romeo Belea şi colectivul său de proiectanţi, şi domnul Petre Badea, împreună cu colectivul lui de constructori„, a spus managerul general al TNB, Ion Caramitru, în deschiderea reprezentaţiei.

Potrivit reprezentanţilor TNB, inaugurarea acestei săli încheie lungul parcurs de reamenajare a clădirii de la Piaţa Universităţii: „La începutului anului 2015 au fost recepţionate lucrările de construire pentru proiectul: Lucrări de stabilitate şi siguranţă în exploatare, optimizarea funcţională, tehnologică şi organizatorică a ansamblului instituţional Teatrul Naţional I. L. Caragiale din Bucureşti. Din lipsă de fonduri, amenajarea Teatrului în aer liber (Amfiteatru) nu a fost posibilă în cadrul acestui proiect, fiind finalizată abia între 2016-2018, din fonduri proprii ale instituţiei”, se arată pe site-ul teatrului.

Am invitat în această seară şi impresari, şi directori de teatru, şi sponsori pentru evenimente importante şi o să vă prezentăm un eşantion din ceea ce se poate face aici. E un spectacol scurt, de maximum o oră, în care vom auzi muzică, vom urmări balet, actori care cântă şi actori care recită„, a mai spus Caramitru.

Întretăiate timid de sunetul sirenelor maşinilor de salvare care treceau prin zonă, au urmat momentele prezentate de Aylin Cadîr, Lari Giorgescu, Adrian Naidin, Anca Sigartău şi Ion Caramitru, cu interludii oferite de orchestra acordeonistului Emy Drăgoi şi o secvenţă de dans pe piesa „Slip”, de Elliot Moss. Spectaculoasă a fost şi perspectiva oferită de terasa de la etajul al treilea al teatrului, care, a anunţat managerul TNB, va fi închiriată pentru a se amenaja un restaurant, ce va funcţiona alături de spaţiul de vară al instituţiei.