Nume mari ale scenei internaționale pe scena Festivalului Internațional de Teatru Interferențe 2020!

Festivalului Internațional de Teatru Interferențe, organizat de Teatrul Maghiar de Stat Cluj, se sefășoară în perioada 19-29 noiembrie. Evenimentul va debuta cu proiecția spectacolului Faust, fragmente de J. W. Goethe, pus în scenă de cunoscutul regizor Giorgio Strehler, tot el interpretând și rolul titular. Spectacolul poate fi vizionat gratuit pe site-ul www.interferences-huntheater.ro, timp de 24 de ore, începând de joi ora 17.00.

„Faust îl transcende pe Goethe, îi transcende epoca şi timpul, chiar și scriitura, respectiv, stilul său. Este teatrul complet”, scria regretatul Giorgio Strehler

Tot joi, 19 noiembrie, la ora 20.00, în secțiunea Orizonturi, este programat spectacolul Tragedia omului de Madách Imre, regia Silviu Purcărete, producție a Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara, care a avut premiera la începutul anului 2020.

„Umorul inconfundabil, bunătatea și modestia legendară ale lui Purcărete aduc Tragedia omului la o apropiere neașteptată: marea poezie a lui Madách din secolul al XIXlea, aparent dificilă, devine vie și accesibilă, iar filozofia-teologia sa abstractă este cu adevărat viabilă”, aprecia dramaturgul spectacolului, András Visky.

Ziua de vineri, 20 noiembrie, începe cu un spectacol nonverbal semnat de Josef Nadj și Miquel Barceló și intitulat Paso doble. Producția poate fi vizionată între orele 12.00 și 20.00, pe www.interferences-huntheater.ro. Începând cu ora 17.00, Giorgio Strehler revine pe scena online a Festivalului Interferențe prin intermediul proiecției Tentația faustiană, film care documentează perioada repetițiilor la spectacolul Faust de Goethe (1988). Seara de vineri, 20 noiembrie, se va încheia cu spectacolul Turbo paradiso regizat de András Urbán la Teatrul „Kosztolányi Dezső” (Subotica, Serbia). Producția va putea fi vizionată online de la ora 20.00 până pe 21 nov., ora 12.00.

Festivalul Internațional de Teatru Interferențe, ediția online, debutează cu nume mari ale scenei internaționale precum Giorgio Strehler, Silviu Purcărete și Josef Nadj, creatori care au marcat istoria teatrului din întreaga lume.