Omagiu pentru soprana Leyla Gencer: Norma

Pe 12 mai, la Istanbul, Corul Filarmonicii George Enescu, dirijat de Iosif Prunner, a susţinut alături de Borusan Philharmonic Orchestra, un concert cu totul special dedicat marii soprane de origine turcă Leyla Gencer (1928-2008). Dirijorul Orchestrei Filarmonice Borusan a fost Sascha Goetzel.

Leyla Gencer, una dintre marile soprane ale secolului XX, a preferat belcantoul. Soprana a petrecut cea mai mare parte a carierei sale în Italia – din 1950 până în 1980. În repertoriul ei, a acoperit mai mult de 70 de roluri importante, interpretând majoritatea eroinelor lui Donizetti. Norma, de Bellini, a avut un loc special în repertoriul marii soprane.

Norma, o operă (tragedie lirică) în două acte de Vincenzo Bellini, după un libret de Felice Romani (după tragedia omonimă a lui Alexandre Soumet), a avut premiera la Teatrul Scalla din din Milano pe 26 decembrie 1831. În această capodoperă a belcantoului interpretată la Istanbul, Maria Pia Piscitelli interpretează rolul principal, iar mezzosoprana Ekaterina Gubanova – Adalgisa, Massimo Giordano – Pollione şi Dan Paul Dumitrescu – Oroveso.