Opera din Budapesta a suspendat reprezentaţiile musicalului „Billy Elliot”

Opera din Budapesta a suspendat 15 reprezentaţii ale musicalului „Billy Elliot”, după ce ziarul local Magyar Idök apropiat guvernului ungar a demarat o campanie care avertiza că tinerii care vor viziona spectacolul riscă să devină homosexuali, relatează AFP.

Directorul Operei, Szilveszter Ókovács, a informat vineri actorii că „o campanie negativă a fost făcută în presă legat de producţia «Billy Elliot»” fapt care a afectat vânzarea de bilete. Acesta a fost motivul anulării a 15 reprezentanţii ale spectacolului care a avut premiera la Budapesta în iunie 2016.

Instituţia de spectacole a asigurat că biletele vândute pot fi schimbate pentru alte date, în cazul în care suspendarea va fi anulată, sau rambursate.

Ziarul Magyar Idök a publicat pe 1 iunie o cronică a spectacolului. Autoarea acesteia acuza Opera că „îi face nefericiţi pe tinerii care nu merg în acea direcţie de bunăvoie”. Spectacolul este acuzat că face propagandă homosexuală într-o formă care „afectează subconştientul minorilor, exact la o vârstă la care înclinaţia poate fi influenţată”. La câteva zile după, un nou articol despre musical cu titlul „O formă de viaţă deviantă” a fost publicat.

„Billy Elliot”, bazat pe lungmetrajul omonim lansat în 2000, spune povestea unui băiat care trăieşte cu tatăl şi fratele lui ce lucrează în mină. El, în ciuda visului părintelui său de a se dedica boxului, visează să devină balerin. Filmul, regizat de Stephen Daldry, a fost un succes de critică şi box office, iar adaptarea lui pentru teatru – pe muzica lui Elton John – are reprezentaţii în toată lumea şi a fost premiată pe Broadway în mai multe rânduri.

Ungaria se află în fruntea ţărilor europene privind elaborarea de politici contra drepturilor de bază. Prim-ministrul Viktor Orban este unul dintre liderii populişti europeni, pionier al mai multor măsuri xenofobe şi homofobe.