Ordonanţa care îngheaţă salariile bugetarilor a fost modificată

Guvernul a modificat, pe ultima sută de metri, Ordonanţa care cuprinde îngheţarea salariilor din sistemul bugetar şi prorogarea pensiilor aleşilor local.

Potrivit modificării aduse ordonanţei de uegenţă, ”prin excepţie de la alin. (1), pentru personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere şi personalul de îndrumare şi control din învăţământ, începând cu data de 1 ianuarie 2022 salariile de bază se majorează cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea- cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare pentru anul 2022 şi cele din luna decembrie 2021”.

Modificarea vine după ce, joi, trei federaţii sindicale din învăţământ au ameninţat că de luni, 20 decembrie, vor picheta sediile Guvernului şi prefecturilor, dacă salariile profesorilor vor fi îngheţate, aşa cum prevedea proiectul de ordonanţă al Executivului.