‘Ouăle lui Tarzan’, cel mai recent documentar al regizorului Alexandru Solomon, cronică elogioasă în The Hollywood Reporter

„Ouăle lui Tarzan”, cel mai recent documentar regizat de Alexandru Solomon, a avut premiera internaţională în cadrul celei de-a 52-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Karlovy Vary (30 iunie-8 iulie 2017).

Pelicula a fost inclusă în competiţia oficială dedicată documentarelor, din cadrul celui mai important eveniment cinematografic din Cehia.

Acţiunea din producţia „Ouăle lui Tarzan” are loc în Suhumi, capitala Abhaziei, o mică republică nerecunoscută oficial, aflată pe malul oriental al Mării Negre. Pe o colină deasupra oraşului se întinde parcul unui institut medical de cercetare pe maimuţe, înfiinţat de sovietici în anii ‘20. Legenda spune că a fost înfiinţat pentru crearea unui hibrid între om şi maimuţă. Creatura nu a fost zămislită niciodată, la fel cum nici Omul Nou al comunismului nu s-a născut. Astăzi, oamenii şi maimuţele sunt captivi într-un teritoriu răvăşit de război şi decenii de cruzime, fiind şi unii şi alţii victimele unor serii de experimente nereuşite.

„Ouăle lui Tarzan” este un film despre utopii, o dramă metaforică în care se împletesc destinele asemănătoare ale maimuţelor şi oamenilor”, declară regizorul Alexandru Solomon.

Istoria celui mai vechi institut de cercetare a primatelor capătă o dimensiune metaforică datorită titlului provocator 'Ouăle lui Tarzan'. Pe alocuri sinistru şi inconfortabil, apoi poetic, minunat sau pătrunzător de lucid, documentarul explorează locul care a fost utilizat pentru testele medicale asupra maimuţelor, timp de zeci de ani, scrie The Hollywood Reporter într-o cronică amplă acordată documentarului.

Este un documentar fascinant şi ambiţios care ar trebui să consolideze reputaţia lui Solomon drept unul dintre cei mai interesanţi regizori de cinema pe segmentul nonficţiune, mai scrie Boyd van Hoeij de la Hollywood Reporter „Ouăle lui Tarzan” a avut premiera la TIFF, primind aprecieri şi la festivalul Internaţional de Film de la Karlovy Vary.

Institutul de Cercetare pentru Patologie şi Terapie Experimentală, după denumirea sa oficială, şi-a pierdut gloria din epoca sovietică, şi dacă la acea dată deţina 6.000 de abimale, în prezent, acesta deţine doar 600, bazându-se în special pe turiştii care îl consideră un soi de grădină zoologică, deşi primatele sunt utilizate pentru experimente medicale în domeniul oncologiei.

Istoria aparte a institutului – fondat de endocrinologi în 1927, când grefarea testiculelor era în vogă (de unde şi titlul neobişnuit al documentarului) – este povestită printr-o combinaţie de montaj de arhivă, şi prin prezenţa lui Solomon şi regizorului de fotografie Radu Gorgos într-un tur ghidat din cele trei încăperi tip-muzeu ale institutului.

Într-o pendulare trecut-prezent, povestea institutului devine povestea Abhaziei, regiunea separatistă care provoacă tensiuni între Rusia şi Georgia, nerecunoscută de majoritatea ţărilor lumii.

Documentarul explorează felul în care noţiuni precum – religie, naţionalitate, sau ceea ce deosebeşte omul de animal – au contribuit la felul în care arată astăzi lumea post-sovietică, inclusiv Abhazia. „Chiar dacă nu sunt răspunsuri simple, e un documentar absolut fascinant”, mai afirmă cronicarul de la The Hollywood Reporter.

Cronica integrală poate fi citită la acest link. http://bit.ly/2udnzLW.