Park Chan-wook : Spre Sfântu Gheorghe am văzut cel mai frumos apus de soare

Regizorul sud-coreean Park Chan-wook, a primit, luni, Trofeul "Anonimul" pentru contribuția la "frumusețea cinematografiei universale", în deschiderea festivalului ce se desfășoară până la sfârșitul săptămânii în localitatea Sfântu Gheorghe din Delta Dunării.

Park Chan-wook a vorbit despre cultura română, dar și despre frumusețile pe care le-a văzut în drum spre Sfântu Gheorghe. "Am călătorit aproape 24 de ore ca să ajung la Sfântu Gheorghe. Când am ajuns la hotel (la București — n.r.), mi s-a spus că trebuie să călătoresc încă cinci ore cu mașina și o oră cu barca pentru a ajunge aici. Atunci mi-am zis 'Ar fi bine ca acest festival să merite'", a declarat artistul, când a urcat pe scena din Sfântu Gheorghe. "În drum spre acest loc, am văzut cel mai frumos apus de soare din viața mea", a povestit el.

Park Chan-wook a apreciat și bogăția culturală a României. "Aceasta este o țară care are o frumoasă tradiție în artă și cultură, așa că acest trofeu este special pentru mine", a spus regizorul.

Regizorul a apreciat spiritul prietenos al festivalului. "Să fiu primit cu căldură în această mică localitate îmi dă un sentiment asemănător cu cel de la o petrecere de cartier", a adăugat regizorul.