Patronii de restaurante se așteaptă la clienți mai puțini: E absurd să dai 45 de euro pe test ca să mănânci de 50 de lei

Capitala a depășit pragul de 3 infectări la mia de locuitori și certificatul verde va fi obligatoriu. Regula urmează să fie confirmată într-o ședință a comitetului local pentru situații de urgență. Cei care s-au vaccinat, au un test negativ sau au trecut prin boala vor putea merge la restaurant, la cinema, la sala de sport și la petreceri. În sălile de jocuri de noroc intră doar cei vaccinați. La mall, accesul este liber.

Odată cu intrarea în scenariul roșu, bucureștenii o să depindă de certificatul verde atunci când ies în oraș.

Codul QR necesar pentru a intra într-un restaurant, cafenea sau la cinema, poate să fie obținut pe site-ul certificat covid.gov.ro, dacă sunt introduse adeverința de vaccinare, dovada trecerii prin boală sau un test negativ pentru COVID-19.

Certificatele verzi o să fie verificate la intrarea în local. Angajații restaurantelor și-au descărcat aplicațiile care vor arăta dacă un document este fals sau nu, dar se așteaptă să scadă numărul oamenilor care le trec pragul.

Dragoș Panait, manager de restaurant: „Cred că este puțin absurd pentru cineva să meargă să își plătească un test de 45 de euro că să vină să mănânce într-un restaurant ca să mănânce cu 50 de lei 70 de lei și uitându-ne la procentul de vaccinați în România, care este destul de mic, cred că va fi o scădere semnificativă. Personalul în HoReCa… există o gaură destul de mare. Sunt poziții pe care nu le avem acoperite. Este cu atât mai greu să găsim o persoană care să se ocupe de acest aspect, să verifice clienții la intrare”.