Patru monumente istorice din Bucureşti, scoase la licitaţie

Patru monumente istorice reprezentative pentru patrimoniul cultural bucureştean sunt scoase la licitaţie, la Artmark, pentru un preţ total de pornire de 6 milioane de euro. Cele patru clădiri sunt: Casa Ecaterinei Pricopie Dumitrescu, Băcănia şi Casele Nae Petrescu, Farmacia Gheorghe Hotăranu şi Casa General Constantin D. Nicolescu.

În Bucureştiul secolului al XVII-lea se forma mahalaua Armenească din ateliere meşteşugăreşti, prăvălii şi cârciumi, clădite în jurul Bisericii Armeneşti, aducând în capitală mărfurile, bucatele şi cultura etniei ce a dat numele zonei. În acest spaţiu, la confluenţa străzilor Luca Stroici şi Speranţei, se află Casa Ecaterinei Procopie Dumitrescu.

Casa are 21 de camere, terasă interioară de vară şi o curte liberă de aproximativ 500 mp. Aspectul exterior de conac boieresc se împleteşte cu rafinamentul elementelor arhitecturale de la interior, impecabil resturate. Prin pereţii placaţi cu lemn masiv sculptat şi tapetaţi cu mătase, prin uşile şi ferestrele monumentale şi prin vitraliile decorate cu blazoane, casa este un exemplu de edificiu din perioada Belle Epoque.

Pe strada Plantelor, proprietăţile familiei Petrescu au fost retrocedate, iar astăzi Băcănia şi Casele Naet Petrescu se află în licitaţia Artmark, la un preţ de pornire de 760.000 de euro.

Făcând legătura între Mântuleasa şi Popa Nan, strada reprezenta una dintre cele mai importante zone ale Bucureştiului din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Pe această stradă aveau să trăiască artişti, comercianţi, avocaţi şi doctori care vor aduce zonei autenticitatea unui oraş în plină dezvoltare.

Nici marea istorie nu ocoleşte Strada Plantelor, unde, la nr. 9, a fost şi ultima reşedinţă a poetului Mihai Eminescu, ce înceta din viaţă, pe 15 iunie 1889, la sanatoriul „Caritatea". Cu şase zile înainte de dispariţia sa, Nae Petrescu, fost angajat al lui Dumitru Bragadiru, cumpăra de la Primăria Bucureştiului un teren la „răspântia stradelor" Plantelor, Traian şi Stupinei. Cu 2845 de lei Petrescu devenea proprietar a circa 284 de mp care vor adăposti în anii ce veneau atât afacerea lui Nae Petrescu – Băcănia, cât şi reşedinţa familiei sale.

Un alt edificiu istoric care este scos la vânzare este şi cea mai veche farmacie cu laborator din Bucureşti, Farmacia Gheorghe Hotăranu, un imobil cu subsol, parter şi trei etaje, proiectat de arhitectul Statie Ciortan (foto dreapta) şi construit de antreprenorul italian Ernesto Mazzolini, în 1925, după cum menţionează casa de licitaţii. La interior, s-au conservat impecabil aproape toate elementele de mobilier şi dotări farmaceutice, comandate şi executate la Viena anului 1925, informează cei de la Artmark. De asemenea, laboratorul de la subsol încă adăpposteşte rafturile cu eprubete, recipiente ceramice pictate cu înscrisul substanţelor pe care le conţineau şi alte artefacte, precum distilatorul original.

Casa General Constantin D. Nicolescu, cea de-a patra casă scoasă la vânzare de casa de licitaţii, are un preţ care porneşte de la 1.590.000 de euro, fiind amplasată în zona istorică Cişmigiu, pe strada Ştirbei Vodă, la aproximativ 300 de metri de Parcul Cişmigiu,

Casa a aparţinut generalului Constantin D. Nicolescu , personalitate marcantă în vremea domniei Regelui Mihai, un exemplu de dăruire şi patriotism, fost căpitan în regimentul de cavalerie din Primul Război Mondial, decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul’’ şi Ordinul ‘„Legiunea de Onoare’’, comandant militar al Bucureştiului, secretar general în Ministerul Apărării şi fost dizident în Mişcarea Naţională de Rezistenţă împotriva comunismului, fiind în cele din urmă arestat şi condamnat iar întreaga familie persecutată de regimul comunist.