Peste 80 de artişti, la Gărâna Jazz Festival 2018

Peste 80 de muzicieni din întreaga lume vor fi prezenţi la Gărâna Jazz Festival, unul dintre cele mai cunoscute şi iubite festivaluri de jazz din Europa Centrală şi de Est, care va avea loc anul acesta în perioada 11-15 iulie, potrivit unui comunicat transmis de organizatori.

Artiştii vor avea la dispoziţie trei scene de concerte live, de unde vor delecta publicul cu jazz american şi european, world music, fusion, son cubano – toate elementele unui „retreat muzical în natură”.

Muzicienii români vor fi prezenţi la ediţia de anul acesta pe toate cele trei scene ale festivalului – scena principală (Poiana Lupului), Hanul La Răscruce şi Biserica Catolică din Văliug. Artiştilor deja anunţaţi, respectiv Mircea Tiberian (cu proiectul La Classe operaia va in Paradiso), Elena Mîndru (cu Finnection feat. Adam Baldych), Horea Crişovan şi Teodor Pop, li se alătură alte nume cu rezonanţă în jazzul românesc.

Pe scena din Poiana Lupului, sâmbătă, 14 iulie, în cadrul proiectului „Puba Jazz Connection”, se vor întîlni, după mult timp într-un concert public, două personalităţi de marcă ale jazzului românesc – bateristul Puba Hromadka şi pianistul Paul Weiner.

„Ambii muzicieni timişoreni s-au stabilit în Germania, înainte de căderea comunismului, dar au continuat să rămână repere valoroase în conştiinţa publicului român de jazz. Întâlnirea lor muzicală va constitui un eveniment notabil pentru scena de jazz românească. Au ca invitaţi în concertul lor pe contrabasistul german Johannes Schadlich, pe saxofonistul român Nicolas Simion şi pe trompetistul polonez Piotr Wojtasik”, se arată în comunicatul citat.

De asemenea, vineri, 13 iulie, la Hanul La Răscruce, Emil Bîzgă Quartet va prezenta proiectul său internaţional „Gypsy Blues”, în compania lui Steve Sinko la pian, Ioan Baranga la bass şi Claudiu Purcărin la baterie.

Emil Bîzgă este unul dintre cei mai originali şi dinamici trompetişti ai ultimelor decenii. Muzicianul îmbină muzică clasică, jazz şi folclor balcanic în compoziţiile sale, având o voce distinctă în jazzul modern. A cântat cu muzicieni ca Ray Charles, Jimmy Cobb, Paquito D’Rivera, Rick Dellarata, Michael T.A. Thompson sau Chris Sullivan„, menţionează sursa citată.

De asemenea, sâmbătă, 14 iulie, Raul Kusak continuă proiectul său muzical început acum doi ani pe scena festivalului din Biserica Catolică din Văliug. „Sounds From Church – Văliug” este un proiect muzical care se desfăşoară o dată pe an, într-o singură zi, în acelaşi loc, la aceeaşi oră. Raul Kusak este considerat unul dintre cei mai buni claviaturişti români.

„Prezenţa sa scenică dinamică, talentul improvizatoric şi sensibilitatea artistică vor constitui calităţile unui performance de neratat”, mai precizează organizatorii.

Concertele vor avea loc pe scena mare a festivalului din Poiana Lupului (seara, după ora 19,00), în curtea Hanului La Răscruce (în timpul zilei, după ora 14,00) şi în Biserica Catolică din Văliug (de la ora 11,00).

Programul complet urmează să fie anunţat după definitivarea line-up-ului.

Detalii despre cazare, transport şi experienţa la Gărâna Jazz Festival sunt disponibile pe www.garana-jazz.ro.