Placido Domingo, acuzat de hărţuire sexuală, renunţă la mai multe reprezentaţii ale spectacolului „Don Carlos”

Tenorul spaniol Placido Domingo, acuzat de hărţuire sexuală, a renunţat la mai multe reprezentaţii ale spectacolului „Don Carlos” programate în iulie la Royal Opera House din Londra, au anunţat vineri reprezentanţii instituţiei britanice, citaţi de AFP.

„Royal Opera House şi Placido Domingo au decis de comun acord ca artistul să se retragă din reprezentaţiile viitoare ale spectacolului „Don Carlos”, programate în luna iulie 2020″, a anunţat într-un comunicat instituţia britanică, precizând că nu a primit nicio plângere care să vizeze această colaborare.
 
Artistul de 79 de ani este acuzat de hărţuire sexuală de un grup de 20 de femei în Statele Unite. Tenorul a prezentat scuze acestor femei la sfârşitul lunii februarie şi a adăugat apoi, după două zile, că respinge în continuare acuzaţiile formulate împotriva sa.
 
De atunci, ministrul spaniol al Culturii a luat decizia de a anula participarea artistului la reprezentaţiile din luna mai la Teatrul Zarzuela din Madrid, „din solidaritate cu femeile vizate” în scandalul de hărţuire sexuală.
 
Placido Domingo a anunţat apoi că renunţă să mai cânte în spectacolul „La Traviata” pus în scenă la Teatrul Regal din Madrid.
 
„În plus, mă voi retrage din reprezentaţiile din teatrele şi companiile care au dificultăţi în a-şi asuma aceste angajamente”, a precizat starul spaniol într-un comunicat, după ce a renunţat deja în ultimele luni la cariera sa din Statele Unite.
 
O anchetă independentă – cerută de sindicatul american al artiştilor de operă – a ajuns la concluzia că Placido Domingo a avut în trecut „un comportament nepotrivit, ce a mers de la flirt până la avansuri sexuale, la locul de muncă şi în afara acestuia”