Plicuri suspecte la Ambasada Ucrainei din București

06718388 833a 4515 b52b 48f653ac9eb0

Poliția a fost sesizată marți dimineață că la Ambasada Ucraine de la București au fost primite două plicuri suspecte. Poliția și echipe pirotehnice se află la sediul ambasadei pentru a verifica scrisorile.

Marți, în jurul orei 11.00, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 1 au fost sesizați cu privire la faptul că, la sediul unei ambasade din Sectorul 1, au fost primite două plicuri ce ar avea un conținut suspect, a transmis Poliția Capitalei.

La fața locului s-au deplasat polițiștii pentru asigurarea zonei. De asemenea, merg acolo echipe pirotehnice pentru a face verificări specifice.

Săptămâna trecută, Ucraina a anunțat că o serie de „pachete sângeroase” au fost trimise la ambasade ucrainene din Europa, la scurt timp după ce o scrisoare-bombă a explodat la ambasada Ucrainei din Spania și după ce poliția a dezamorsat altele trimise inclusiv premierului Pedro Sánchez.

Ambasada Ucrainei la Madrid a primit vineri un pachet cu ochi de animale despre care ministerul de interne a declarat că purta o ștampilă străină, potrivit Reuters.