Premierul Florin Cîţu: Marți, împreună cu preşedintele Iohannis, vom decide în privinţa redeschiderii şcolilor

Premierul Florin Cîțu susține că marți va fi luată decizia cu privire la redeschiderea școlilor, programată pentru 8 februarie, atunci când elevii ar trebui să înceapă semestrul al doilea. Cîțu a precizat că hotărârea privind felul în care se vor desfășura cursurile de lunea viitoare va fi luată împreună cu președintele Klaus Iohannis. 

„Vom avea mâine toate informaţiile şi pe baza acestor informaţii vom lua decizia. Nu pot să mă antepronunţ. Până mâine vom avea mai multe informaţii. Din ce vedem, evoluţia este constantă, nu avem o îmbunătăţire fantastică de acum două săptămâni, dar nu avem nicio înrăutăţire, deci suntem oarecum pe un platou. Dacă până mâine vor apărea şi alte informaţii, vom vedea ce decizie luăm împreună cu domnul preşedinte în ceea ce priveşte şcolile”, a declarat Cîţu, înainte de şedinţa Biroului Executiv al PNL.

Potrivit premierul Florin Cîțu, prioritatea o reprezintă siguranţa în şcoli.

„Am avut o discuţie şi am văzut că deja ministrul Educaţiei a ieşit şi a explicat care sunt numărul de autorizaţii, avize. Există o diferenţă între autorizaţii şi avize. Trebuie să găsim o formulă să funcţionăm. Nu poţi să construieşti peste noapte nici spitale, nici şcoli, dar, în acelaşi timp, trebuie să găsim cele mai bune modalităţi prin care oamenii să fie în siguranţă atât în şcoli, cât şi în spitale. În momentul acesta, asta este, de fapt, prioritatea: cu ce avem să ne asigurăm că sunt în siguranţă acolo”, a explicat prim-ministrul.