Premiile celei de a 24-a editii a targului Gaudeamus 2017

Editurile Humanitas, Polirom, RAO şi Nemira, Agenţia Naţională de Presă AGERPRES şi traducătorul Radu Paraschivescu s-au numărat printre câştigătorii premiilor celei de-a XXIV-a ediţii a Târgului Internaţional de Carte Gaudeamus – carte de învăţătură.

Votul publicului a stabilit acordarea trofeelor Gaudeamus editurilor Polirom, situată pe locul III, Nemira şi RAO, care sunt pe locul II şi editurii Humanitas, care se află pe locul întâi. Cea mai râvnită carte a târgului este „Testamentul lui Abraham” (ed. Litera), de Igor Bergler.

Academia de Studii Economice din Bucureşti este anul acesta câştigătoarea Premiului Educaţia. Irina Oprea şi Radu Paraschivescu au obţinut Premiul pentru traducere „Antoneta Ralian”, pentru volumele 5 şi 6 din seria Cronicile din Narnia, de Clive Staples Lewis, care au fost traduse din limba engleză.

Acelaşi premiu a fost câştigat de Aurora Corbu, Raluca Barb şi Edith Cotrel, pentru traducerea în limba franceză a cărţii „Poeme, proze scurte” de Aurora Cornu.

La Trofeele Presei, pe secţiunile publicaţii, radio, TV, online şi agenţii de presă, trofeele au fost acordate astfel: la secţiunea publicaţii – cotidianul „Adevărul”; radio – Europa FM; la TV – Televiziunea Română, în timp ce la agenţii de presă premiul a revenit Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES (pe baza monitorizării Rador).

”Premiul de Excelenţă” a fost acordat Editurii Crime Scene Press.