Primăria Capitalei va șterge de pe toate mijloacele de transport în comun numele instituției

Primăria Capitalei va șterge de pe toate mijloacele de transport în comun numele instituției, iar spațiul va fi vândut pentru reclame comerciale, a anunțat primarul general, Nicușor Dan. Autobuzele au fost astfel colantate de fostul primar general, Gabriela Firea, după achiziționarea celor 400 de autobuze noi Otokar. Operațiunea de decolantare deja a început.

„Vehiculele destinate transportului public local vor fi decolantate, iar spațiul respectiv va fi vândut pentru reclame comerciale. E vorba de vehiculele STB pe care scrie acum „Primăria Capitalei”. Știm cu toții că sunt ale primăriei, nu e nevoie ca acest lucru să fie scris peste tot. N-am înțeles niciodată de ce s-a decis așa ceva, dar foarte probabil are legătură cu cultul personalității fostului primar. În loc să facem reclamă inutilă Primăriei Capitalei pentru un serviciu public pe care oricum îl furnizează, vom căuta să colectăm fonduri suplimentare de la agenții economici privați care își doresc reclamă în spațiul public”, a scris Nicușor Dan pe pagina de Facebook.