Primele nume de pe afişul Gărâna Jazz Fest 2017

Cunoscut ca fiind unul dintre cele mai importante festivaluri din România, Gărâna Jazz revine și în 2017. Se lucrează deja la ediția cu numărul 21, iar primele nume din line-up au fost confirmate. Mai mult, biletele s-au pus în vânzare.

Festivalul are loc în perioada 6 – 9 iulie, în Munții Semenic (Poiana Lupului).

„Americanul John Scofield și proiectul său Überjam, quintetul Enrico Rava-Tomasz Stanko și suedezii de la Tonbruket sunt primele trei prezențe anunțate în line-up-ul acestei ediții”, au transmis organizatorii.

John Scofield a câștigat, în februarie 2017, două premii Grammy: unul pentru cel mai bun album jazz instrumental și altul pentru cea mai bună improvizație solo jazz.

Tot la Gărâna Jazz va urca pe scenă și quintetul Enrico Rava – Tomasz Stanko. Alături de cei doi trompetiști se alătură Giovanni Guidi la pian, Reuben Rogers la chitară bas și Gerard Clever la tobe. Nu în ultimul rând, a fost confirmată și prezența trupei Tonbruket.

Prețul unui abonament la festival costă 300 de lei, iar biletele de zi costă 85 de lei. Cei care vor să-și cumpere deja bilete pot face acest lucru online.