PRIMELE ZILE DE FESTIVAL, PRIMELE SURPRIZE

Primele zile de festival, primele surprize
Autor: Anca Florea
4 septembrie 2015

De fiecare dată, Festivalul „Enescu” este așteptat cu nerăbdare și curiozitate de către melomani, așa încât, și la ediția XXII, afluența de public este pe măsură, în ciuda faptului că achiziționarea biletelor a fost o adevărată aventură, iar canicula îi pune la grea încercare pe cei care doresc să urmărească recitalurile de la Ateneu sau „simfonicele” de la sala Palatului.
Seara inaugurală a readus pe podium Orchestra Română de Tineret, excelentă opțiune a organizatorilor, pentru că ansamblul este considerat cel mai bun din țară, iar în străinătate a repurtat succese cu totul deosebite, constituind, totodată, și un simbol al generației actuale care se prezintă și ne reprezintă astfel la cote valorice adesea excepționale. Din păcate, la pupitru s-a aflat dirijorul Kristjan Jarvi, aplaudat de unii sau contestat de alții pentru gestica sa agitată și „coregrafică”, dezamăgind însă prin versiunea diluată a Rapsodiei I de Enescu, pe care cu siguranță nu a înțeles-o, instrumentiștii ORT răspunzând cerințelor sale interpretative, deși anterior au cântat-o într-o manieră mult mai aproape de adevăr, dar sub alte baghete. Și în acompaniamentul Concertului de Sibelius s-a remarcat aceeași tendință de a estompa sonoritățile, ceea ce, de această dată, a corespuns concepției violonistei Sarah Chang, care a lăsat în plan secund aspectele de tehnică virtuoză în favoarea eleganței și a sensibilității – aspect care, din nou, a fost entuziasmant pentru unii și dezamăgitor pentru alții. Iar în celebra Carmina burana de Orff, orchestra a sunat minunat, chiar dacă aceeași temperare sonoră și lipsa unei percutanțe ritmice subliniate au făcut ca lucrarea să fie departe de ce așteptam; Corul Filarmonicii (pregătit de Iosif-Ion Prunner) a evoluat, în general, bine, excepție făcând câteva stridențe dezagreabile, iar Corul de copii Radio (dirijat de Voicu Popescu) a sunat curat; din păcate, baritonul Daniel Schmutzhard, „găsit” în ultima clipă (înlocuindu-l pe cel anunțat inițial) nu a convins nici în plan vocal, nici ca expresivitate, renumitul contra-tenor Max-Emanuel Cencic a redat corect scurta sa intervenție, dar deloc spectaculoasă, iar soprana Jennifer O’Loughlin, fără a avea un glas deosebit, a rezolvat cu siguranță scriitura dificilă din secțunea finală. De departe, „vedeta” serii a fost Orchestra de Tineret, suplă, plină de prospețime în interpretare (atât cât i s-a permis…), cu o sonoritate impecabilă, iar pe ultimul loc l-aș situa pe dirijor…
Au urmat două concerte oferite de Filarmonica din Israel, revenind în festival sub bagheta lui Zubin Mehta, maestru despre care s-a tot anunțat la microfon că, în urma unei operații, va dirija stând pe scaun, optând, în primul program, pentru Simfonia de cameră de Schonberg, deloc accesibilă sau agreată de spectatorii care au ascultat-o răbdători, apoi pentru Simfonia nr. 8 de Bruckner, parcursă cu profesionalism de către instrumentiști, lipsind însă încărcătura interioară fără de care lucrarea riscă să devină… interminabilă. Mai ales că, din varii motive, concertul a început la ora 20,30… A doua zi, oaspeții au abordat poemul Vox maris de Enescu în aceeași manieră destul de plată dar corectă, colaborând cu același Cor al Filarmonicii, dar și cu tenorul Marius Budoiu (de ce a apelat la o emisie atât de „deschisă” nu am înțeles…) și cu o soprană din cor, al cărei nume merita să fie menționat măcar în „Jurnalul de festival”; iar după pauză, în Simfonia nr. 9 de Mahler am retrăit experiența unei muzici superbe într-o parcurgere fără relief, abia în ultima secțiune realizând cu adevărat o interpretare adecvată, cu fraze generoase, expresive, conturând o atmosferă de meditație gravă – de ce nu au construit întregul opus la acel nivel, nimeni nu cred că a înțeles. Cel puțin am plecat încărcați și… consolați de acea parte finală. În treacăt fie spus, nici în caietul-program și nici în recomandările zilnice nu este menționată structura fiecărei lucrări, așa încât cei care au aplaudat (sau vor aplauda) unde nu trebuie, la mijlocul unei partituri, pot avea o scuză în absența totală a notării secțiunilor în simfonii sau concerte sau…
După amiezele de la Ateneu au fost agreabile, ansamblul „Tharice Virtuosi” condus de violonistul Liviu Prunaru oferind piese amalgamate, de la Vivaldi la Bridge și Șostakovici, de la Bruch la Barriere sau Ysaye, instrumentiștii punându-și în valoare, și în momentele solistice, acuratețea tehnică, sunetul rotund și cald, capacitatea de a se omogeniza și de a colabora „lejer”, alegând, în bis, o miniatură de Scărlătescu și o lucrare de Paganini, desigur adaptate pentru acea formație de corzi. Apoi am reascultat cu plăcere cvartetul „Belcea”, care a entuziasmat în urmă cu câțiva ani, iar acum a ales un opus de Beethoven și un cvintet de Schubert, în care s-a alăturat și violoncelistul Valentin Erben; dacă în prima partitură a încântat rafinamentul și transparența momentelor ce au alternat cu pagini dramatice, în forță, de un efect aparte, în cvintet am constatat o abordare similară, impactul diminuându-se prin repetarea deja obositoare, fără a mai vorbi despre nediferențierea stilistică. De ce o interpretare de mare frumusețe a trebuit să se transforme în clișeu, sincer nu am înțeles.
Primul concert „în nocturnă”, derulat sub acea cupolă, a fost susținut de corul „Madrigal” condus de Anna Ungureanu, prezentând, cel puțin surprinzător, un repertoriu pe care îl știm de decenii, prioritar preclasic, „de la sacru la profan”. Componența s-a schimbat, maniera de cânt de asemenea, deci mă așteptam să se aducă ceva nou și în ceea ce cântă – poate data viitoare.
Ediția actuală a început și cu modificări de oră sau de soliști, și cu prezența unor „paznici” în negru la Ateneu sau cu tineri care, pe treptele către sală, blochează intrarea publicului pentru un alt control al biletelor, aspecte nefirești care dau sentimentul neplăcut de „poliție” vigilentă, ceea ce nu am văzut nicăieri în lume – de ce nu stau la intrarea în sală, așa cum ar fi normal, fără să strice atmosfera „de bine” cu care ar trebui întâmpinați spectatorii? Poate că unora le place…
Dar s-a anunțat că Zubin Mehta va fi, la ediția 2017, președinte onorific…
Surprize de tot felul vor marca și zilele ce urmează, pentru că Festivalul abia a început…

ANCA FLOREA