Primul cod roșu de caniculă din acest an, cu recorduri de temperatură

Șapte județe din vestul țării vor fi sub cod roșu de caniculă, joi și vineri, cu temparaturi de 41 de grade. De altfel, valul de căldură va cuprinde toată țara, spun meteorologii, care au emis miercuri noi avertizări cod galben și cod portocaliu de caniculă și disconfort termic ridicat.

 
O avertizare cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat va fi în vigoare în 24 și 25 iunie pentru toată țara.
 
În zilele de joi și vineri (24 și 25 iunie), valul de căldură va cuprinde toată țara, iar disconfortul termic va fi ridicat și indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În Muntenia, Dobrogea, Moldova și estul Transilvaniei maximele termice se vor situa, în general, între 33 și 37 de grade, iar local minimele nu vor coborî sub 20 de grade, spun meteorologii.
 
Conform acestora, în zonele montane și pe arii mai restrânse în restul țării, mai ales după-amiaza și seara, vor mai fi perioade cu instabilitatea atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și căderi de grindină.
 
Tot în 24 și 25 iunie, va fi în vigoare o avertizare cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat, pentru Oltenia și cea mai mare parte a Transilvaniei.
 
Joi și vineri, în sud-vestul și centrul țării, valul de căldură se va intensifica, va fi caniculă și disconfort termic accentuat. Se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse frecvent între 37 și 39 de grade în Oltenia și între 35-37 de grade în cea mai mare parte a Transilvaniei. Valorile nocturne nu vor coborî, în general, sub 20-22 de grade.
 
Tot joi și vineri, vor fi sub cod roșu de temperaturi extreme și disconfort termic deosebit de accentuat 7 județe: Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj și Maramureș.
 
Meteorologii spun că în aceste județe se vor înregistra temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute ale perioadei. Acestea vor fi cuprinse între 39 și 41 de grade, iar în nord-vest între 35 și 38 de grade. În cursul nopții valorile termice nu vor coborî, în general, sub 20-24 de grade.