Prințul Charles a rostit celebra replică hamletiană în spectacolul ‘Shakespeare live!’

Prințul Charles a surprins publicul sâmbătă urcând pe scenă pentru a interpreta rolul Hamlet alături de actorii britanici cei mai proeminenți în timpul unui spectacol care a avut loc la Stratford-upon-Avon, locul nașterii lui William Shakespeare, unde mii de admiratori au sărbătorit 400 de ani de la moartea marelui dramaturg, informează agenția France Presse (AFP).

Spectacolul susținut de compania Royal Shakespeare Theatre a fost punctul culminant al omagiului adus la 23 aprilie lui William Shakespeare prin teatru de stradă, dansuri, concerte și focuri de artificii.

Moștenitorul tronului britanic, care a participat la spectacolul 'Shakespeare live!', a urcat pe scenă în momentul în care piesa de teatru scrisă de marele dramaturg englez a ajuns la celebra tiradă "A fi sau a nu fi".

Pe scenă se aflau actorii Benedict Cumberbatch, David Tennant, Sir Ian McKellen și Dame Judi Dench, când prințul Charles a pășit pe scenă și a întrebat: 'Might I have a word?'. După o pauză dramatică el a rostit cuvintele: 'To be, or not to be: that is the question', relatează ziarul britanic Daily Mail.

VIDEO: https://www.youtube.com/watch?v=jCHAJdvfLHk