Program Mozart la Sala Radio

De miercuri, 27 ianuarie 2021, se reiau concertele fără public de la Sala Radio.

În ziua în care se vor împlini 265 de ani de la naşterea lui Wolfgang Amadeus Mozart, Orchestra de Cameră Radio va prezenta un program cu piese din creaţia marelui compozitor austriac: Concertul nr. 12 în La major pentru pian şi orchestră şi Simfonia nr. 35 în Re major Haffner. Protagonişti: dirijorul Tiberiu Soare şi pianistul Horia Mihail.