Programe pilot pentru reluarea evenimentelor cu public în București

Românii s-ar putea bucura din nou de muzică și de spectacole, din vară. Specialiștii analizează în ce condiții s-ar putea desfășura evenimentele fără să fie pusă în pericol siguranța participanților. Pe de altă parte, ministrul Culturii a declarat pentru Digi24 că se lucrează la două programe-pilot, inspirate de cele aplicate deja în alte țări din Occident. Mai exact, la spectacole să fie permis accesul persoanelor testate, vaccinate sau care au trecut prin boală. Opera Națională și Teatrul Național din București vor fi incluse în aceste programe, a mai spus ministrul Bogdan Gheorghiu.

„Balanța, din punctul nostru de vedere, înclină spre însăprirea normelor odată cu înrăutățirea cifrelor, dar să se evite închiderea totală. Până pe 15 aprilie vom veni cu două seturi de norme, atât pentru elementele indoor dar și pentru evenimentele oudoor. În primă fază am luat în calcul un program pilot doar pentru zona concertelor, în colaborare cu Opera Națională din București, dar avem în vedere un program pilot și la componenta de teatru indoor și vom implica Teatru Național București”, a spus ministrul culturii, la Digi24.

„Și Spania, și Olanda au început deja programele pilot. Am studiat și noi ce s-a întâmplat acolo, în Spania a fost un eveniment cu 5.000 de participanți care au fost testați cu teste antigen în trei centre, rezulatul testului a venit printr-o aplicație de mobil în 10-15 minute, cu posibilitatea de a plăti biletul”, a acompletat Bogdan Gheorghiu.

„Vor fi testați doar cei care nu pot prezenta dovada vaccinării sau dovada faptului că au trecut deja prin boală și s-au imunziat”, a mai spus ministrul, cu referire la programele pilot din țara noastră.

La finalul lunii trecute, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, le-a propus autorităților de la București organizarea unui concert experiment la Cluj, după modelul celor din Barcelona, pentru a se analiza dacă riscul de infectare cu COVID-19 este atât de mare. Potrivit edilului, acest experiment ar permite găsirea unei soluții la nivelul întregii țări în ceea ce privește reluarea festivalurilor din vară și toamnă.