Maestrul Radu Beligan – pentru ultima oară la Teatrul Naţional din Bucureşti!

Trupul neînsufleţit va fi depus în foaierul Sălii Mari a Teatrului Naţional "I.L.Caragiale" din Bucureşti, sâmbătă 23 iulie, între orele 10.00 – 13.00. Înmormântarea va avea loc în aceeaşi zi, la Cimitirul Bellu, potrivit UNITER.

Actorul Radu Beligan va fi înmormântat cu onoruri militare, deoarece fusese decorat cu Steaua României.

Radu Beligan s-a stins din viaţă, miercuri, la 97 de ani, la Spitalul Elias.

Teatrul, pe care l-a slujit cu generozitate peste 75 de ani din existența lui, e mai sărac cu un suflet și cu mii de personaje, jucate sau râvnite, cu mii și mii de cuvinte care se zbat în eter…
Actorul a plecat poate să mai dea o raită prin alte sfere, să-și întâlnească autorii îndrăgiți…
Să mai convingă și prin alte dimensiuni că asta-i Viața de Artist – trăiești cât timp mai poți să fii pe Scenă, să simți bucuria unui public venit la teatru să te vadă, să te-audă, să te creadă…
 
Şi-a dorit să joace până în ultima clipă şi soarta i-a surâs. Cea din urmă  premieră a dat-o în această primăvară, la 97 de ani (performanţă rară în istoria teatrului mondial, inclusă ca atare în Guiness Book of Records!). Şi a fost Nemuritorul!
Nemuritor îl vor păstra generaţiile în memorie, fie că l-au văzut pe scenă, în roluri memorabile, în film şi în emisiuni de televiziune, l-au ascultat în piese radiofonice sau pur şi simplu îl zăresc în fotografii.

Și totuși… Actorii nu mor niciodată.
Ei trăiesc în memoria noastră, adăugând vieții, dincolo de atâta experiență, un surâs, o șoaptă, un chiot de veselie …nemuritoare!
Zâmbetul Meșterului Beligan, în – Doamne,  câte ipostaze!  – va dăinui…
Zâmbetul lui ne dăruiește, încă o dată, curajul de a trăi și a spera.
Să-i mulțumim și să-l aplaudăm …mereu!